9.1 C
Timișoara
marți 16 aprilie 2024

Programul de ajutorare a persoanelor defavorizate

Începând din 21.07.2021, se distribuie pachetele cu produse de igienă în cadrul POAD 2020-2021, program derulat în baza OUG nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

Primăria Municipiului Timişoara prin Direcţia de Asistenţă Socială distribuie produse de igienă provenite din stocurile de intervenţie comunitară, către beneficiarii finali în perioada 21 iulie- 03 septembrie 2021, în limita stocului disponibil.

Distribuirea produselor de igienă personală se va face din locația situată pe str.Lorena nr.35, în zilele de: luni până vineri în intervalul orar : 08.00 – 16.00.

Pot beneficia de aceste produse de igiena în conformitate cu ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 84/2020 din 21 mai 2020, art.3; lit.a si b următoarele categorii:
a) ,,membrii familiilor şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
b) membrii familiilor beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr.
277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Toți beneficiarii care ridică pachetele de igiena trebuie să prezinte actul de identitate în original.
Constituirea pachetului de produse igenico-sanitare va conține următoarele :

Produs Cantitate

Periuță de dinți 5 buc.
Pastă de dinți 300 ml
Săpun lichid 500 ml
Șampon copii 800 ml
Șampon adulți 500 ml
Detergent de rufe 2700 gr.

Persoanele care fac parte din mai multe dintre categorii beneficiază de produse o singură dată în cadrul programului anual şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţin la data distribuirii ajutoarelor.

În vederea limitări răspândirii virusului SARS-CoV-2 este necesară respectarea măsurilor de prevenție prevăzute de actele normative în vigoare.

Alte subiecte :

Citește și :