Programul complet de la Electroruga Buzad 2019

555

Peste două săptămâni are loc festivalul din dealurile Lipovei, Electroruga de Buzad. Muzică bună, natură, relaxare și evadare din urban, de toate acestea se pot bucura toți cei prezenți la eveniment. Black Sun Empire, Technimatic, Antwerp Gipsy Ska Orkestra, Cred că sunt Extraterestru, Silent Strike, Sofa Surfers sunt doar câțiva dintre artiștii care vor urca pe cele 4 scene amenajate. Programul complet, mai multe informații, precum și harta festivalului au ajuns la varianta finală.

Electroruga de Buzad 2019 își deschide porțile la finalul lunii, pentru o nouă ediție. Astfel, în perioada 30 august – 1 septembrie, iubitorii de natură, relaxare, muzică bună și momente memorabile sunt așteptați la Buzad pentru un eveniment special, care încheie frumos vara.

Evenimentul de anul acesta înseamnă 72 de ore de activități deosebite și acte artistice susținute de artiști locali, naționali și internaționali printre care: Black Sun Empire, Technimatic, Antwerp Gipsy Ska Orkestra, Cred că sunt Extraterestru, Silent Strike, Sofa Surfers și mulți alții. Ediția de anul acesta are în prim plan evadarea din urban și le propune participanților să se deconecteze pentru 3 zile de la rutină și tot ce înseamnă viața la oraș. Concerte, natură, liniște și agitație în același timp, pe toate aceste le puteți întâlni în dealurile Lipovei, într-un loc plin de farmec.

Programul complet al evenimentului:
Vineri
Main Stage
19.30 FRAGMENTAL
21.00 SILENT STRIKE
22.30 SOFA SURFERS
Village
20.00 ZERO’
22.00 DUDU
00.00 TECHNIMATIC
01.30 ROCKWELL
03.00 KEN PITH
04.30 KOJOK
Sâmbătă
Main Stage
19.30 WICKED DUB DIVISION
21.00 CRED CĂ SUNT EXTRATERESTRU
22.30 ANTWERP GIPSY SKA ORKESTRA
Village
14.00 BIA & MC TINA
16.00 RAZY
18.00 FLO’
20.00 ANGEL
22.00 NEWGOTTI

00.00 MUNGO’S HI FI
01.30 SAM BINGA
03.00 MIGHTY BOOGIE
04.30 NOT SO COMMON DJ
Duminică
Main Stage
19.30 ORKID
21.00 FOR THE WICKED
22.30 BLACK SUN EMPIRE
Village
14.00 DJ PHONEME
16.00 BENDO / MC44/ SAGA / ZO / ZONAVERDE
20.00 HELL:SD
22.00 ULISES
MONDAY SPECIAL
01.00 MOONLIGHT BREAKFAST, pe lângă concert, participanții vor avea parte de un mic dejun special, cu produse din Buzad, pus la dispoziție de către organizatori.

Totodată, la festival va exista o scenă dedicată celor de la VRTW (Vinyl Rum Tapas and Wine) la care vor mixa din rulota muzicală IORGA, TZUC, ALT OM, BULLY, NIPPLE’S DELIGHT și UFe, o locație Silent Disco cu DJONE TEK, GEORGE ALLEN, JINX și ZOLEEVEE la Casa din Copac și o scenă ascunsă, Hidden Gems, amenajată chiar într-o grădină din sat unde îi veți putea asculta pe ACETOBĂ, VAG, SOULHEADS și KOSMIC BLUES.

În plus, anul acesta participanții vor avea parte de un camping în inima festivalului, de parcare la intrarea în sat și de întâmplări speciale în Downtown Area. Prețul unui bilet pe o zi este de 60 de lei și poate fi achiziționat din rețeaua bilete.ro.
Abonamentele costă 119 lei și pot fi achiziționate de pe bilete.ro și de la D`arc Timișoara și D’ARC pe mal, Aethernativ, Cuib D’arte, Scârț loc lejer, Librăria La Două Bufnițe, Stația de cafea și Hostel Costel. Copiii cu vârsta sub 12 ani și persoanele cu dizabilități au acces gratuit.

Evenimentul este organizat de ER Wicked și The Village, cu susținerea Consiliului Județean Timiș, Primăria Bogda, Orange România, Toluna România, Adient, ZF, în parteneriat cu Asociația pentru dezvoltarea turismului Timiș și RE Cult.

1 COMENTARIU

  1. […] Peste două săptămâni are loc festivalul din dealurile Lipovei, Electroruga de Buzad. Muzică bună, natură, relaxare și evadare din urban, de toate acestea se pot bucura toți cei prezenți la eveniment. Black Sun Empire, Technimatic, Antwerp Gipsy Ska Orkestra, Cred că sunt Extraterestru, Silent Strike, Sofa Surfers sunt doar câțiva dintre artiștii care vor urca pe cele 4 scene amenajate. Programul complet, mai multe informații, precum și harta festivalului au… Continuarea aici: http://www.banatulazi.ro […]

Dă-i un răspuns lui Stiri - Programul complet de la Electroruga Buzad 2019 #stiri #Ploiesti #breakingnews - Stiri - Ploiesti.Online Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.