Jackie Ionescu împlinește, azi, 82 de ani. Cel mai performant antrenor din istoria fotbalului polist a adus alb-violeților ultimul trofeu cucerit de o echipă din Banat. Cupa României din 1980, când Dan Păltinișanu a marcat, în prelungiri, golul decisiv contra uneia dintre cele mari echipe pe care le-a avut Steaua vreodată.
Ion V. Ionescu, așa cum îl cheamă de fapt (”V.”, pentru a fi deosebit de Ion Ionescu, fostul atacant al Rapidului campion în ’67), s-a confundat, practic, cu istoria Politehnicii postbelice. Jucător, antrenor, conducător, a avut nu mai puţin de… şase mandate la cârma lui Poli. A participat în Cupa Cupelor (1980/81) şi Cupa UEFA (1992/93). A fost finalist al Cupei României (1974, 1981, 1992). A promovat în prima ligă (1973, 1987).
La 8 noiembrie 1987, Dinamo ateriza pe Bega în rol de mare echipă. Cu Mircea Lucescu antrenor şi cu formaţia care peste doi ani şi jumătate va ajunge în semifinalele Cupei Cupelor. Pentru a ţine trena Stelei, cu care se băteau la titlu, alb-roşiii n-aveau voie să greşească. Le trebuia victoria, altfel riscau să piardă campionatul încă de atunci, când încă mai era destul de jucat din tur. Dar Poli a fost în zi de graţie. Montaţi de Jackie, refuzând cedarea meciului, luptând împotriva arbitrajului şi susţinuţi de 50.000 suporteri, studenţii au dat o lecţie de viaţă şi de fotbal. Au bătut cu 2-1! Un meci legendar. Va fi singura înfrângere a “câinilor roşii” în acel sezon. Iar cu acele două puncte pierdute la Timişoara, Dinamo ar fi fost campioană!
Spirit analitic, ferm şi exigent, cu un ascuţit simţ al umorului. În jurul său, nimic nu poate rămâne mediocru. Are un ochi grozav în descoperirea jucătorilor şi a teoretizării jocului de fotbal. Este unul dintre cei mai mari experţi pe care i-a avut vreodată România în materie de metodică şi tactică a fotbalului. Şi este un mare adversar al fotbalului de tip militar-ministerial.
Autor a numeroase de cărţi de fotbal (de specialitate şi de eseuri), profesor la facultăţi de educaţie fizică şi sport, editorialist la diverse publicaţii, invitat permanent la emisiuni de radio, comoderator la talk-show-uri de televiziune, om de mare charismă, anvergură intelectuală şi respiraţie culturală, Jackie a devenit, de mult timp, “Profesorul”.
”Şi se vor ridica Steagurile, şi se vor intona Imnurile, la cea de a 17-a ediţie a campionatului mondial de fotbal din Coreea şi Japonia. Iar bărboşii mondializării, acolo în răcoarea buncărelor din mari adâncuri, vor da Internaţionala ceva mai încet, vor deschide televizoarele şi vor vedea pe Zidane, Beckham, Okocha, Solari, Hierro, Inzaghi sau Figo murmurând cu mâna dusă la inimă sfânta muzică a ţării lor! A Ţării fiecăruia dintre ei. Aceasta pentru că CM 2002 vor fi în primul rând o competiţie a naţiunilor şi a statelor! De victoria căreia vor jubila şi vor dansa de bucurie şi Jaques Chirac, dacă va câştiga Franţa, şi Juan Carlos, dacă va câştiga Spania! Poate chiar şi regina Elisabeta, dacă va câştiga Anglia! Pentru că aşa-i la Fotbal, pentru că aşa-i în Viaţă. De când Lumea şi Pământul: fiecare cu Mama lui!”.
Rânduri scrise de Jackie Ionescu înaintea Mondialului de-acum 16 ani.
La Mulți Ani, domnule profesor!
Excelentl.