28 C
Timișoara
miercuri 24 iulie 2024

Profesorii rămân fără sporul de doctorat

Dascălii care și-au echivalat studiile doctorale cu gradul didactic I nu vor mai beneficia de sporul de doctorat. Decizia se aplică indiferent de data la care a fost obținut titlul științific.

Profesorii rămân fără sporul de doctorat

Aceeași hotărâre este valabilă și în cazul profesorilor care au funcții de conducere în școli, CCD-uri sau Inspectorate Școlare. Sindicatul Învățământului Preuniversitar (SIP) Hunedoara a transmis că indemnizația de doctorat și beneficiile salariale pentru gradul didactic I nu se mai cumulează în cazul în care gradul respectiv s-a obținut prin echivalare. Asta în condițiile în care, până nu de mult, profesorii din Hunedoara au beneficiat simultan de ambele drepturi.

Decizia ICCJ

„Înalta Curte de Casație şi Justiţie stabilește că excluderea cumulului dintre indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor și salarizarea aferentă gradului didactic I obținut în baza aceluiaşi titlu științific de doctor se aplică și cadrelor didactice cărora, anterior intrării in vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, li s-a acordat gradul didactic în considerarea titulului științific de doctor, în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic din învăţămîntul preuniversitar, aprobată prin OME nr. 3770/1998, cu modificările şi completările ulterioare.

Întrucât personalul care ocupă funcții de conducere la nivelul inspectoratelor scolare, al CCD-urilor sau la nivelul unităţilor de învăţământ, precum și cele care ocupă funcții de îndrumare și de control sunt cadre didactice, inclusiv cu obligație de predare, precum și personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru care s-a echivalat titlul științific de doctor, cu gradul didactic I, nu le sunt aplicabile prevederile art. 14 alin (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, fapt pentru care nu se plăteşte indemnizația pentru titlul ştiinţific de doctor”, se arată în decizia ICCJ.

Decizia se aplică indiferent de data obțineri doctoratului

Potrivit articolului 14 (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, profesorii pot opta fie pentru indemnizația aferentă titlului științific fie pentru echivalarea gradului didactic I. Potrivit unei decizii formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție decizia este valabilă pentru dascălii care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior Legii-cadru 153/2017.

În 2021 profesorii au solicitat ca personalul didactic care și-a echivalat titlul științific de doctor până la 30 iunie 2017 inclusiv, cu gradul didactic I și care a beneficiat de salariul aferent gradului I, să bebeficieze de ambele drepturi cumulate fără a fi nevoiți să aleagă.

Sursa: https://evz.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un prim bilanț al admiterii la UVT

Programe atractive și oportunități unice oferite de cea mai importantă universitate din regiunea de vest. Un prim bilanț al admiterii la UVT. În anul 2024,...

Proiectul noii maternități din Arad, în linie dreaptă

După un lung șir de procese, proiectarea noii maternități din Arad poate să înceapă. Instanțele de judecată au stabilit definitiv că firma ProArhitectura este...

Citește și :