Profesorii primesc lefuri mai mari cu 25%! Când se întâmplă ”minunea”!

373

Profesorii vor avea lefuri mai mari cu 25% în 2019. Cel puţin aşa susţine Lia-Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii. Concret, oficialul spune că cea mai mare creştere a salariului brut va fi pentru profesorii universitari – 693 lei, ajungând la 9.289 lei. În ceea ce priveşte asistenţii universitari, ei vor beneficia de o creştere de 141 lei, urmând să primească  3.700 lei.

De asemenea, profesorii cu studii superioare de lungă durată vor avea o creştere de 343 lei, urmând să ia 4.477 lei. Cât despre dascălii debutanţi, aceştia vor beneficia de o creştere ceva mai mică şi-anume de 168 lei, ajungând la 3.237 lei. Potrivit ministrului, „multe dintre aceste salarii vor continua să crească până în 2022”.

Un profesor din Occident câştigă între 3.000 şi 7.000 de euro Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, subliniază că „România a depăşit câteva ţări din estul Europei la nivelul de salarizare pentru profesori, însă faţă de majoritatea ţărilor din Europa suntem tot la un nivel scăzut. În Germania sau Luxemburg un profesor de liceu câştigă între 3.000 şi 7.000 de euro brut“, arată sindicalistul.

La rândul său, Cornelia Popa Stabri, care activează în aceeaşi federaţie de sindicate, afirmă că măririle de salarii pentru cadrele didactice nu sunt într-atât de pompoase precum vrea să arate ministrul Muncii. „Practic, vorbim de o mărire de 25% a salariului brut din totalul cuantumului promis de Ministerul Muncii până în 2022. Aşadar, nu este o noutate. De subliniat, însă, este că personalul didactic se află în continuare în ultima treime a funcţionarilor publici, cu un coeficient extrem de mic în grila salarizării. Or, asta nu arată decât faptul că în România profesorii nu sunt apreciaţi la adevărata lor valoare“, explică Stabri.

Citește mai mult pe adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.