Profesorii din Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” spun STOP DISCRIMINĂRII

1900

Conducerea Federatiei Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” anunță noi forme de protest față de nedreptățile din sistemul de învățământ.

Sub sloganul STOP DISCRIMINĂRII! membrii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” vor purta, în perioada următoare, pe termen nelimitat, banderole tricolore, dorind în acest fel să tragă un semnal de alarmă faţă de situaţia actuală din învăţământ.

Printre revendicările pe care le au dascălii se numără:

  • recunoașterea statutului de cadru didactic de predare a profesorilor consilieri și a profesorilor logopezi
  • schimbarea încadrării instituției din gradul I în gradul II
  • recunoașterea Centrului județean de resurse și asistență educațională Timiș (C.J.R.A.E.) ca instituție de învățământ special integrat
  • acordarea sporului neuropsihic cadrelor didactice din cadrul C.J.R.A.E. Timiș
  • menținerea sporului de 15% pentru cadrele didactice din cadrul C.J.R.A.E. Timiș
  • debirocratizarea sistemului de învățământ
  • reacordarea sporului de 15% pentru învățământ special personalului didactic auxiliar

Protestul sindicaliștilor constă în următoarele acțiuni:

  • purtarea banderolelor tricolore pe termen nelimitat;
  • in fiecare cabinet de evaluare psihosomatică, va fi expus un afiș cu principalele revendicări in vederea soluționării problemelor generate de acordarea discriminatorie a drepturilor salariale acordate profesorilor consilieri și profesorilor logopezi din C.J.R.A.E. TIMIS;
  • concomitent se va forma o echipa de lucru alcatuita din 4 persoane (2 profesori logopezi și 2 profesori consilieri) pentru pregătirea materialelor in vederea promovării unei cereri de chemare în judecată. Echipa de lucru se va întâlni cu un avocat care va fi pus la dispoziție de Sindicatul Spiru Haret Timiș;
  • solicitarea convocării Comisiei de dialog social pe modul învățământ la nivel de Prefectură Timiș. In cadrul comisiei, vor participa reprezentanți ai I.S.J. TIMIS și C.J. Timiș. Din partea sindicatului va participa o delegație compusa din reprezentantul C.N.S.L.R. Frăția, președintele S.I.I.P. TIMIS, liderul organizației sindicale C.J.R.A.E. Timiș, 4 profesori consilieri și 2 profesori logopezi;.
  • la întâlnirea reprezentanților F.S.E. Spiru Haret, din data de 01.03.2019, s-a hotărât ca de acum inainte, la orice întâlnire dintre F.S.E. Spiru Haret și M.E.N. sau alte instituții publice să participe un reprezentant al C.J.R.A.E. Timiș;.

-popularizarea nemulțumirilor angajaților C.J.R.A.E. TIMIS in mass-media locală și centrală (ziare,televiziuni, retele de socializare).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.