11.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Profesorii câștigă o bătălie importantă. Ministrul educației a trebuit să renunțe la tăierea orelor din învățământ

Din această toamnă, ar fi trebuit să intre în funcţiune noi planuri cadru pentru fiecare ciclu de învăţământ, potrivit legii în vigoare. Măsura ar fi dus automat la reducerea numărului de ore la clasă. Fiind an electoral, Guvernul a decis să amâne aplicarea legii.

Chiar dacă pe 30 iulie, Ministerul Educaţiei anunţa că legea adoptată în 2019 – şi care diminua cu până la nouă numărul de ore de şcoală pe săptămână – se va aplica şi se va proceda la reducerea numărului de ore la toate clasele la început de ciclu, respectiv la pregătitoare, clasele a V-a şi a IX-a, iată că Executivul s-a răzgândit şi a anuntat că măsura se amână, adoptând în acest sens o ordonanţă de urgenţă, în ultima decadă a lui august.

Astfel, doar numărul de ore de la clasa pregătitoare se va reduce în anul şcolar viitor, a anunţat acum Ministerul Educaţiei. Aceasta înseamnă că profesorii au scăpat de teama de a-şi pierde sau descompleta normele de predare.

„Aseară a fost aprobată în şedinţa de Guvern o Ordonanţă de urgenţă prin care am prorogat aplicarea modificării numărului de ore la clasă pentru toate clasele şi vom începe anul acesta şcolar cu clasa pregătitoare. Deci, începând cu clasa pregătitoare vom reduce numărul de ore la clasă şi vom prezenta noile planuri-cadru pentru învăţământul primar. În curând, specialiştii din cadrul Ministerului Educaţiei vor prezenta aceste noi planuri-cadru, le vom pune în dezbatere publică”, a afirmat Anisie citată de agerpres.ro.

”Argumentul nu stă în picioare” ”Argumentul că nu putem schimba conţinuturile învăţării peste noapte, nu stă în picioare. Şi ce să facem, să aşteptăm 8 ani, până când elevii aflaţi acum în clasa pregătitoare vor ajunge în clasa a VIII-a?”. comentează profesorul Ştefan Vlaston, expert în educaţie.

Continuarea: AICI

Alte subiecte :

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în perioada 13 – 23 octombrie 2024 o nouă misiune economică în Republica...

Grupul Maxagro va inaugura o nouă stație de asfalt

Grupul Maxagro va inaugura vineri, 12 aprilie, o nouă stație de asfalt, la Sânandrei, județul Timiș. Aceasta e cea de-a treia stație a companiei, celelalte...

Citește și :