Procurorii DIICOT continuă protestele

47

Procurorii DIICOT anunță continuarea protestelor izbucnite după inițierea OUG 7. Adunarea generală a procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a adoptat, luni, cu o majoritate de 163 voturi, din totalul de 218 procurori prezenți, continuarea protestului cu modificarea formei de protest, urmând ca în perioada 04.03.2018 – 22.03.2019 procurorii direcției să poarte, în semn de protest, în timpul programului de lucru, o banderolă albă, iar cu majoritate de 202 voturi a adoptat următorul punct de vedere:

”Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au luat act de declarațiile publice ale președintelui și vice-președintelui Consiliului Superior al Magistraturii și ale ministrului justiției, apărute în presa zilei de 01.03.2019, în legătură cu discuțiile purtate pe marginea controversatelor modificările aduse legilor justiției prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.7/2019 și propunerile de modificare a acesteia.

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism continuă să-și exprime îngrijorarea față de modalitatea în care puterea executivă, în calitate de legiuitor delegat, înțelege să adopte modificări prin ordonanță de urgență, a ”legilor justiției”, acte normative organice de a căror claritate și predictibilitate depinde însăși normala funcționare a sistemului judiciar. Aceste serii de modificări substanțiale inițiate în decursul a câtorva luni au fost și sunt de natura să afecteze grav atât activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, pe cea a Ministerului Public, cât și buna funcționare și stabilitatea sistemului de justiție în ansamblu, cu consecințe asupra modului de înfăptuire a actului de justiție.

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism reamintesc faptul că, la data de 25.02.2019, prin decizia adunării generale, au protestat cu privire la multitudinea de aspecte de neconstituționalitate vădită conținute în O.U.G. nr.7/2019”, anunță DIICOT

De asemenea, procurorii susțin că ”prin normele adoptate, I.I.J. se îndepărtează de la orice fel de control ierarhic, dar și judecătoresc eficient – în cazul soluțiilor de clasare – fiind compusă dintr-un număr extrem de redus de procurori, care își pot da ei înșiși, reciproc, orice soluție de clasare indiferent de situația de fapt sau de drept și indiferent de ce abuz ar putea face, pornind de la premisa că instanțele judecătorești nu-i pot obliga să-și trimită în judecată un coleg, membru al acestei secții”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.