Primele avertizări de canciulă din acest an, mai ales pentru vestul țării

17

Urmează trei zile de caniculă în toată țara. Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă pentru nouă judeţe din vestul, nordul – vestul şi centrul ţării şi o atenţionare cod galben pentru restul ţării, pentru zilele de miercuri, joi şi vineri.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, pe parcursul celor trei zile valul de căldură va fi persistent în vestul, nord-vestul şi local în centrul țării, iar temperaturile se vor apropia de valorile maxime extreme ale perioadei. Se vor înregistra frecvent valori de 37 – 38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Judeţele ce se vor afla sub cod portocaliu sunt: Timiş, Arad, Bihor, Cluj, Sălaj, Mureş, Bistriţa – Năsăud, Maramureş şi Satu Mare. În restul ţării, în intervalul menţionat, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica în toate regiunile.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 şi 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie şi de podiş, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, spun meteorologii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ