Primarul unui mare oraș din vestul țării, șocat de practicile unor concetățeni!

517

Primarul municipiului Deva a fost prezent vineri dimineața, în cartierul Gojdu, la căminele de nefalimiliști, din spatele Sălii Sporturilor. Proprietarii din blocurile de lângă acele imobile sunt disperați, pentru că nu mai au liniște și i-au solicitat edilului Florin Oancea să ia măsuri. Oamenii au povestit că situația că care se confruntă de ani întregi este una îngrozitoare: chiriașii romi își fac nevoile în găleată și golesc conținutul în zona verde, muzica răsună întrega noapte, iar scandalurile se țin lanț.

Primarul Municipiului Deva, Florin Oancea, însoțit de reprezentanții Poliției Locale și ai Direcției de Asistență Socială, s-a întâlnit cu locuitorii cartierului Gojdu din zona căminului Condor. Edilul susține că imobilul va fi blindat, pentru ca nimeni să nu mai poată intra în el și în perioada următoare el va fi cumpărat de administrația locală, pentru a fi ecologizat și reabilitat. „Cele mai mari probleme sunt cele de la blocul societății comerciale Condor. Am discutat cu lichidatorul, am convenit să ne implicăm și noi, Primăria, și dânșii. Am găsit soluții pentru cele 3 familii care stăteau abuziv și în condiții total improprii aici, le-am găsit 3 camere unde să locuiască, una dintre familii are și copii mici. La blocul Condor vom blinda parterul, geamurile, intrarea, înainte de asta vom face ecologizarea și practic, în acest bloc nu va mai locui nimeni, nu va mai fi un focar de infecție pentru că se va face și deratizarea. La rectificarea din august 2018, vreau să inițiez un proiect de hotărâre prin care să supun votului consilierilor locali cumpărarea blocului Condor, pentru ca în perioada imediat următoare să îl amenajăm, să îl punem la dispoziția altor familii care au probleme sociale și care sunt pe lista de așteptare”, a declarat primarul municipiului Deva, Florin Oancea.

O firmă de pază va asigura ordinea și disciplina

Căminul de lângă imobilul care aparține societății Condor este administrat de primărie. Edilul a vorbit vineri cu proprietarii apartamentelor din blocurile vecine și a fost oripilat de ceea ce a aflat că fac o parte dintre chiriașii administrației locale. Multe dintre persoanele care locuiesc aici sunt fără contract, au intrat abuziv. „Ce caută copiii la ora 12 noaptea să facă gălăgie? Cum își permit locatarii, o parte dintre ei, să își facă necesitățile în găleată, cum am auzit, și pe urmă să arunce la balcoanele oamenilor, a vecinilor, a celor cu care stau și relaționează zi de zi? Nu este permis așa ceva! Oriunde în lume se sancționează astfel de fapte care sunt reprobabile. Nu sunt educați, nu sunt civilizați, atunci venim cu legea! Nu acceptă să se conformeze, vor pleca! Mulți nu au buletin de Deva, aceia vor pleca clar! Mă voi preocupa să merg la forțele de muncă, să văd ce locuri de muncă sunt disponibile. Atunci îi vom chema la Primărie, prin serviciul de asistență socială, și le vom spune: 3 firme angajează 20 de muncitori necalificați, de mâine puteți să mergeți. Cine nu va merge nu va mai beneficia nici de ajutor social, nici de locuință socială. Să fie clar! e mă interesează pe mine foarte mult este ca această zonă, acest cartier vechi și frumos al municipiului Deva, cartierul Gojdu, să își recâștige, să își recapete liniștea pe care o aveau locuitorii cartierului odată. Din păcate, zi de zi sunt probleme pe care unii dintre locatari le generează, probleme legate de liniște, de siguranță și aceste probleme intră în competența mea, ca primar, și a Politiei Locale”, a mai spus Florin Oancea. Potrivit edilului, echipaje mixte, formate din angajați ai Poliției Naționale, ai Jandarmeriei și ai Poliției Locale vor patrula prin zonă, dar, mai mult decât atât, serviciul de pază a zonei va fi externalizat, pentru că problemele de aici sunt extrem de mari. „Pe mine mă interesează ca ordinea și disciplina să fie respectate, ca programul de liniște să fie respectat și atunci vom angaja o firmă de pază care să stea de dimineața și până seara chiar aici în zonă. Cred că Deva își permite, din bugetul local, să suporte costurile unei firme de pază, în așa fel încât să readucem liniștea întregului cartier – și nu mă las până nu va fi liniște!”, a conchis primarul Devei.

sursa: glasul-hd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.