7.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Primarul Timișoarei obligat să se supună! Ce decizie neașteptată au luat liderii PNL, PSD si Pro România în Consiliul Local

​Consilierii PNL, PSD și Pro România din Consiliul Local Timișoara au votat marți o hotărâre prin care obligă Primăria să publice copii ale actelor de identitate ale primarului, viceprimarului, consilierilor și personalului cu funcții de conducere.

Potrivit unui comunicat al USR-PLUS consilierii formațiunii nu au votat, acuzând că este vorba de un act ilegal și neconstituțional.

Secretarul General al Primăriei Municipiului Timișoara a anunțat că hotărârea excede cadrul legal, nu a fost avizat și nici contrasemnat de Secretarul General, din această cauză fiind susceptibil de contestare a legalității, cel puțin din motive de procedură.
„Nu am întâlnit niciun cetățean care să ceară să-mi vadă buletinul, cetățenii vin la mine cu problemele și ambițiile lor. Știți care este contextul politic al acestui proiect: unii nu pot să accepte o realitate legală că Timișoara are un primar legitim ales. Și este în regulă să nu accepte asta, dar ați aruncat acest proiect în acest pretins vid de legitimitate. Nu este vorba despre transparență, ci despre un război politic penibil al unor persoane care nu pot accepta că timișorenii au făcut o alegere. Lăsați ipocrizia și apucați-vă să faceți treabă pentru timișoreni”, a declarat primarul Timișoarei Dominic Fritz.

„Aleșii Timișoarei și angajații PMT au trecut prin vot, prin validarea instanțelor ori prin concursuri și selecții conform legilor din România, le-au fost deja verificate datele, altfel nu ar fi putut să ajungă acolo unde sunt astăzi. Administrația publică este guvernată de legi și de Constituția României, nu de interesele electorale ale contracandidaților lui Dominic Fritz, Robu și Craina, sau ale coaliției PNL-PSD-Ponta”, a declarat Paula Romocean, consilier USR-PLUS.

O altă hotărâre adoptată de Consiliul Local Timişoara prevede ca cei din conducerea Primăriei municipiului sunt obligaţi să îşi publice diplomele de studii. Proiectele de hotărâre care prevăd ca reprezentanţii conducerii Primăriei Timişoara să îşi publice diplomele de studii, respectiv domiciliul au fost iniţiate de consilierul PRO România Marius Craina şi nu au avut avizul secretarului general al Primăriei, Caius Şuli.

Sursa: https://m.hotnews.ro/stire/24916032?fbclid=IwAR0P9WJNezn09cjtIopaAnYs8jjlvLUzjt8iRGzsFuGCSzDIaXXpXnvPwi8

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :