Primarul Robu, demascat! Ce acuzații îi aduce conducerea unei mari companii

222

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, invocă discuții și întâlniri fictive cu Directorul CNAIR. Este acuzația pe care i-o aduce edilului șef, conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

”Referitor la ultimele alegatii prezentate pe pagina sa de facebook de primarul Timișoarei, domnul Nicolae Robu, referitoare la Centura Timișoara Sud, CNAIR face următoarele precizări:

Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga, nu a avut niciun fel de discuție cu domnul Nicolae Robu, primarul Municipiului Timișoara, nici telefonic, nici sub o altă formă.Proiectul Centura Timișoara Sud a fost dezvoltat de CNAIR în colaborare cu autoritățile locale din județul Timiș, coordonate de Consiliul Județean Timiș.

În cadrul întâlnirilor și discuțiilor care au avut loc pe această temă s-au analizat atât date tehnice, cât și variantele de traseu optime. Reprezentanții CNAIR au ținut legătura cu Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, care și-a arătat permanent preocuparea față de acest proiect, spre deosebire de domnul Nicolae Robu.

De altfel, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, nici măcar nu a fost prezent la ceremonia de semnare a contractului ce a avut loc în luna decembrie 2018 la Timișoara, ceea ce a demonstrat din nou lipsa de interes al acestuia față de proiect. Menționăm că acest proiect important pentru Timișoara este în atenția publicului de mai bine de 4 ani și este normal să ne întrebăm de ce abia în acest moment apar în spațiul public dezbateri ce presupun modificarea lui.

Precizăm că în acest moment, proiectul nu mai poate suferi modificări semnificative, având în vedere faptul că există un contract în derulare și orice modificare poate duce la costuri suplimentare și intarzieri în finalizarea lucrărilor.”, au transmis oficialii CNAIR.

LĂSAȚI UN MESAJ