9.1 C
Timișoara
marți 16 aprilie 2024

Primăria Timișoara oferă sume fabuloase, în fiecare an, unor firme pentru întreținerea spațiilor verzi

Continuăm să vă prezentăm situația financiară a regiilor ținute în brațe de administrația Robu și în care se pompoează bani publici pentru a fi pe linia de plutire. Vom analiza, în acest număr al săptămânalului nostru, activitatea Horticultura și a Societății de Transport Public Timișoara. În cea din urmă s-au pompat din nou bani, la ultima rectificare bugetară aprobată de actualul Consiliu Local Timișoara, înainte de alegerile din 27 septembrie.

Regia de flori, datorii de peste 2,5 milioane de lei
Horticultura, regia din subordinea Consiliului Local Timișoara, a încheiat anul trecut cu datorii de 2,5 milioane de lei. Datoriile comerciale către furnizori au însumat 344.000 de lei, iar cele fiscale se ridicau la 2,2 milioane de lei. Însă, la un alt capitol al bilanțului contabil, apare rubrica „datorii curente nete”, în valoare de 9,6 milioane de lei.

Horticultura împarte acum spațiile verzi din Timișoara și cu alte firme, dar nu a rămas făcă niciun contract bănos cu Primăria Timișoara.
„În urma licitațiilor cîştigate şi adjudecate, societatea de Horticultură va executa prestații de lucrări pe zonele verzi din Zona centrală a municipiului Timişoara, asta însemnând parcurile mari: Central, Poporului, Botanic, Alpinet, Complex Studențesc, Pârvan, Ilsa, Justiției, Flora, Rozelor, Centrul Civic, Piața Revoluției, Catedralei şi scuaruri adiacente zonei centrale şi aliniamente stradale pe: Pârvan, Tinereții, T. lonescu, Republicii, S. Bărnuțiu şi străzile adiacente.

În anul 2019, societatea a întreținut parcurile, scuarurile, spațiile verzi şi sistemul de irigare de pe domeniul public din Zona I centrală a Municipiului Timişoara, conform acordului cadru nr. 151/03.06.2015 şi a contractului subsecvent de prestări nr .64, din 30.05.2019, şi anume: lucrări de întreținere şi plantări în zona centrală; achiziții mobilier urban, desfințat suprafețe betonate, gard protecție, arbori, zonă verde; achiziții materiale (îngrăşăminte, erbicide, gazon, scuartă decor, reparații coşuri, bănci, pergole, reparații, reamenajare jocuri de copii); lucrări curente de întreținere a plantațiilor existente; lucrări de salubrizare a parcurilor verzi”, aflăm din raportul prezentat de Horticultura, anul acesta, aleșilor locali.

Horticultura primește, pentru patru ani, 75,6 milioane de lei, Rogera Prest — 60,8 de milioane de lei (două contracte), Barierra System și Green City Andliv — 51,3 milioane de lei. Făcând o simplă adunare, aflăm că Primăria Municipiului Timișoara va cheltui pentru îngrijirea spațiilor verzi, timp de patru ani, amețitoarea sumă de 187,894.033 lei, la care se adaugă TVA, așadar se ajuge la suma de 46.973.508 lei pe an, adică, nici mai mult, nici mai puțin, de 9,685,259 euro.

Din același raport aflăm că în anul 2019 numărul mediu de salariați ai Horticultura a fost de 97, față de anul 2018, când munceau în cadrul societății 175 de oameni.

Societatea a încheiat exercițiul financiar al anului 2019 cu o cifră de afaceri de 12.224.319 lei, cu o creştere față de anul 20 1 8 cu 6,44%, și cu un profit net de 21 .415 lei, cu o descreștere totală de 35,85%.

Transportul public, datorii istorice de 62 de milioane de lei
Despre datoriile istorice ale regiilor din Timișoara s-a vorbit mult. Însă, în ultimii ani, subiectul nu a mai fost dezbătut de autorități. Legea obligă societățile să prezinte public situația financiară, așa că datoriile nu pot fi ascunse. Din raportul STPT pe anul 2019 aflăm că: „la data de 31.12.2019, societatea a încheiat exercițiul financiar cu un profit net de 6.734.600 iei, realizând, conform contului de profit și pierdere, venituri totale de 111.882.374 lei, cheltuieli totale de 103.271.311 lei și o cheltuială cu impozitul pe profit de 1.876.463 lei.
Conform Bilanțului, la data de 31.12.2019, activul și pasivul STPT au fost de 52.372.833 lei, activele imobilizate sunt în valoare totală de 28.573.947 lei, în creștere față de 2018, iar activele circulante, în valoare de 21.076.744 lei, în scădere față de 24.075.727 lei, cât erau la 31.12.2018.

La data încheierii exercițiului financiar societatea înregistra datorii totale de 62.401.933 lei, față de 72.589.996 lei la 31.12.2018, ceea ce înseamnă o scădere cu 14% a acestora”.

Din totalul datoriilor înregistate de societate, cea mai mare parte o reprezintă datoriile catre bugetul de stat (TVA și accesorii), provenind în urma pierderii litigiului cu ANAF. Aceste obligații, stabilite în sarcina societății, au fost eșalonate pe o perioadă de cinci ani, astfel că, la data de 31.12.2019, societatea mai avea de achitat suma de 28.953.537 lei, până la data scadenței 15.09.2021.

Creanțele totale nete au fost, la 31.12.2019, în valoare de 18.253.507 lei, față de 21.410.296 lei, la 31.12.2018, din care cele mai importante sume de încasat sunt: de la municipiul Timișoara, suma de 10.450.051 lei, reprezentând contravaloarea reducerilor și gratuităților acordate și compensația la cheltuieli, și de la Societatea Metropolitană de Transport, suma de 3.551.096 lei, reprezentâd contravaloarea prestației de transport metroplitan.

Investiții pentru STPT

Autoritățile au planuri mari pentru Societatea de Transport Public Timișoara. Liniile de tramvai sunt cea mai importantă investiție în reabilitare. Regia nu a reușit în ultimii 30 de ani să refacă infrastructura de șine. Doar în 2006 a fost modernizat un tronson din centrul orașului, iar mersul cu tramvaiul poate fi un fel de… „Pe valurile Dunării”. Tocmai de aceea, linia 5, de pe Calea Bogdăneștilor, a și fost desființată, pentru că nu mai era sigură. Planurile de viitor sună bine… pe hârtie.

Sunt în lucru mai multe proiecte. Primul prevede reabilitarea străzii Calea Bogdăneștilor, de la intersecţia cu Bulevardul Cetăţii și până la bucla de întoarcere din cartierul Ronaț. Linia de tramvai va fi dublă, va fi amplasată pe mijlocul șoselei și încadrată de spaţii verzi, cu arbori. Prin proiect se vor reabilita 2,25 kilometri de linie dublă, plus 0,45 kilometri — zona buclei de întoarcere —, rezultând astfel, în total, 4,95 kilometri cale de rulare modernizată.

Infrastructura rutieră va fi reconfigurată: partea carosabilă va fi lărgită la patru benzi de circulaţie, câte două pe sens. Totodată, pe Calea Bogdăneștilor se vor amenaja trotuare și piste pentru biciclete pe ambele sensuri. De asemenea, proiectul prevede reabilitarea unui număr de șapte stații de transport public pe traseul respectiv. Aceste stații vor fi iluminate și adaptate nevoilor persoanelor cu handicap, vor fi dotate cu bănci și coșuri de gunoi, cu echipamente de supraveghere video, cu automate de bilete, panouri cu afişare LCD și alte facilități. În proximitate, se vor amplasa rastele pentru biciclete, în sistem integrat de închiriere. Se vor amenaja peste 9.500 mp de spații verzi, din care aproximativ 8.500 mp spaţii verzi nou create, și se va implementa un nou sistem de alimentare cu energie electrică în zonă. Valoarea totală a proiectului este de 148,8 milioane de lei, finanțarea nerambursabilă fiind de 89.6 milione de lei. Perioada de implementare este de 36 de luni.

Celălalt proiect semnat reprezintă cea de-a doua etapă a investiției privind înnoirea flotei de tramvaie din Timișoara. Prima etapă — achiziția altor șapte tramvaie noi — a fost contractată în iulie 2019. Proiectul prevede achiziția a șapte tramvaie, cu o capacitate de minim 170 de locuri fiecare, eficiente din punct de vedere energetic și adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități. Noile vehicule vor fi echipate cu instalații de aer condiționat, încălzire prin conversie și încălzire prin conducție termică în scaune, sistem suplimentar de alimentare, care permite o autonomie de minimum 20 km în cazul unor incidente în circulație, sisteme de informare a călătorilor, sisteme audio-video pentru publicitate și de supraveghere video pentru siguranța călătorilor, precum și sisteme de monitorizare și de e-ticketing. Investiția are ca obiectiv creșterea gradului de confort al călătorilor, a vitezei medii de deplasare și a accesibilității tramvaielor, astfel încât transportul public să devină mai atractiv în municipiul Timișoara.
Valoarea totală a noului proiect este de 96.3 milioane de lei, din care 46.9 milioane de lei finanțare nerambursabilă. Durata de implementare este de 43 de luni.

Timișorenii ar putea merge cu tramvaiul până la ieșirea din oraș, pe Calea Torontalului. Este un proiect despre care se discută de la începutul anului 2019. În februarie anul trecut, primarul Nicolae Robu a anunțat că a fost preluat drumul de pe Calea Torontalului până la calea ferată, în zonă urmând să fie prelungită linia de tramvai.
„Avem proiect care va crea un bulevard până acolo, prelungim Calea Torontalului, bulevard care va avea trei benzi pe sens și linii de tramvai pe mijloc. Drept urmare, liniile actuale de tramvai vor intra de pe Cetății pe Torontalului și vor merge până la această nouă frontieră a orașului, și acolo se va întoarce”, spunea atunci primarul Timișoarei.
Nicolae Robu a explicat și ce înseamnă preluarea acestui drum pentru timișoreni, precum și ce planuri de dezvoltare urbană urmează să se facă în zonă.

„Timișorenii, dacă vor să meargă în zonă, nu mai trebuie să aibă rovinietă — asta înseamnă că vor plăti tarif de taxi pentru oraș, nu pentru exteriorul orașului. Asta înseamnă că toată zona aceea va face obiectul unor planuri urbanistice zonale pentru punerea în valoare. Evident, se va continua programul de construire de blocuri în regim privat, dar noi trebuie să susținem dezvoltarea”, mai spunea Nicolae Robu.

Alte subiecte :

Citește și :