Primăria Timişoara insistă să asfalteze străzile cu piatră cubică

651

Conducerea Primăriei Timişoara continuă să facă paşii spre realizarea investiţiei „Modernizarea străzilor din piatră cubică din municipiul Timişoara”. Aleşii au din nou pe masă un proiect de aprobare a studiului de fezabilitate pentru asfaltare. Asta deşi obiectivul nu are acord de mediu, iar proiectul a fost atacat în contencios şi de societatea civilă.

Potrivit site-ului Primăriei Timişoara, la următoarea şedinţă de Consiliu Local va intra în dezbatere studiul de fezabilitate pentru modernizarea a 14 străzi pavate cu piatră cubică cu 14 milioane de lei.

Problema este că asfaltarea nu poate începe fără acordul oferit de Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş, care nu mai poate elibera documentul. Iniţial a refuzat acest lucru, Primăria a dat agenţia în judecată, dar a pierdut. Aşadar, actul nu mai poate fi emis.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea proces, acesta este intentat de societatea civilă prin Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoara, Asociaţia Peisagiştilor din România – Filiala Vest, Gabriel Tuşinean şi Victor Popovici împotriva Primăriei.

Oamenii cer anularea primei hotărâri a Consiliului Local de a asfalta străzile. Prima instanţă le-a dat dreptate, iar următorul proces este în 20 februarie.

„Primăria Timișoara, prin primarul NICOLAE ROBU propune pentru ședința de luna asta un (nou!) proiect intitulat Proiect de hotarare din 14.02.2017 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate, „Modernizarea străzilor din piatră cubică din municipiul Timişoara”.
Vechiul HCL, 389/22.09/2016, ce își propunea EXACT același lucru, a fost atacat în instanță pentru lipsa de COMUNICARE – intenționată! – a Primăriei cu cetățenii și procesul aflat încă în desfășurare (dar pierdut de PMT în prima instanță) are programată înfățișarea pe recurs în data de 20 feb 2017. Este surprinzătoare reluarea subiectului înainte de decizia finală a instanței, cu atât mai mult cât tematica acțiunii în justiție rămâne validă – lipsa implicării cetățenilor în deciziile PMT!”, transmit iniţiatorii procesului.

Potrivit unor surse din cadrul Primăriei Timişoara, se pregăteşte un nou HCL, identic cu cel atacat în instanţă, dar având numărul schimbat, astfel că nu face obiectul procesului şi poate fi aprobat. De asemenea, se discută posibilitatea unei dezbateri publice pe acestă temă.

2 COMENTARII

  1. Străzile din imagine chiar arată bine in comparație cu strada Stefan Stâncă care pe tronsonul intersecția Salcâmilor -Drubeta arată înfiorător și pe motiv ca pe perioada desfășurării lucrărilor de amenajare a pieței Unirii au demarat brusc lucrări de scoatere a pietrei cubice pentru completări pe zona centrală și înlocuirea acesteia cu un fel de zgură amestecată cu pământ. Va Invit sa vedeți aici o strada dintr-un viitor Oras Cultural 2021

  2. Peste o suta de ani au rezistat aceste strazi, chiar cu „reabilitari facute de ciumpalaci”. Cele asfaltate arata dupa 3 max 5 ani ca dupa bombardament, pline cu cratere, ca deh „iarna nu-i ca vara”.
    Ma intreb cum se va asigura parcarea celor peste 200 masini ale locatarilor din zona? Sau este treaba lor?

Dă-i un răspuns lui Balulescu Anghel Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.