9.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Primăria Timișoara dă un nou termen firmelor de cablu. Când începe operațiunea „ghilotina”

Primăria Timișoara dă un nou termen firmelor de cablu până la care trebuie să își ducă în subteran rețelele de telecomunicații din oraș. Dacă pentru zona centrală termenul a fost – 15 mai, timp în care cei mai mulți operatori de telecomunicații s-au conformat, acum cei care au cabluri în zona Arieș – Martirilor trebuie să le îngroape în doar… 2 zile!

„Informăm public operatorii de rețele de comunicații că termenul limită până la care trebuie trecute în subteran cablurile de telecomunicații de pe Strada Martirilor, tronsonul dintre Strada Surorile Martir Caceu și Bulevardul Liviu Rebreanu este joi 20 IUNIE 2019. Atragem atenția asupra faptului că, dacă transferul din aerian în subteran nu va fi efectuat până la termenul limită de joi 20 IUNIE 2019, după această dată, cablurile rămase pe stâlpi vor fi tăiate”, anunță Primăria Timișoara.

Pe acest tronson  au fost realizate lucrări de modernizare, iar acum trebuie să dispară și cablurile. De lipsa semnului de telefonie, internet sau TV nu răspunde primăria, chiar dacă va ajunge să taie cabluri.

„Îi rugăm pe cetățenii din zonă care au probleme cu transmisiile de voce/date, să se adreseze direct firmelor cu care au contracte în derulare, deoarece toți operatorii au fost avertizați în mod repetat asupra obligativității trecerii cablurilor în subteran. Trebuie să mai spunem că există canalizații subterane şi că toate lucrările de investiții la drumuri pe care le realizează primăria cuprind şi canalizație subterană pentru cabluri”, transmit autoritățile.

În zona centrală au fost tăiate deja cablurile de pe stâlpi și mii de oameni au avut de suferit după ce „ghilotina” a trecut prin zona Mihai Viteazu, inclusiv pe pod.

Alte subiecte :

Se lucrează, în sfârșit, pe tronsonul Holdea-Margina, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu...

Ciudățeniile Banatului. Episcopia românească de la Vârșeț (Serbia) are sediul la Deta (România)

Pentru cei ce încă mai au vii în memorie unele amintiri din școala generală nume ca „Dacia Felix” le amintește de...

Citește și :