Primăria Recaș, amendată cu 20.000 de lei pentru mizerie

28

Încă o primărie din Timiș este amendată pentru mizeria de pe câmpuri. Este vorba despre administrația din Recaș, care s-a ales cu o sancțiune de 20.000 de lei din partea comisarilor Gărzii de Mediu.

Aceștia au descoperit mai multe locații de la marginea orașului unde erau aruncte illegal deșeuri. „În perioada 29.09.2021-11.10.2021 o echipă de comisari din cadrul GNM Comisariatul Județean Timiș, a efectuat un control tematic pentru verificarea stării de salubrizare de pe raza UAT Recaș, ocazie cu care, pe raza UAT-ului s-au identificat numeroase locații cu abandonări de deșeuri amestecate (plastice, anvelope, deșeuri din construcții, saltele, deșeuri textile, etc). În urma neconformităților constatate, comisarii GNM CJ Timiș au aplicat sanctiune contravențională, amendă, în valoare de 20.000 lei, conform legislației specifice și au dispus măsuri de salubrizare a zonelor în care s-au identificat abandonări de deșeuri și predarea deșeurilor către societăți autorizate”, a transmis Garda de Mediu Timiș.

Săptămâna trecută a fost amendată pentru aceeași faptă și Primăria Jimbolia. Aici sanțiunea a fost de 15.000 de lei și, la fel ca în cazul Recașului, autoritățile jimboliene au fost puse să curețe zonele pline de deșeuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.