17.2 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Prima întâlnire față în față a partenerilor E³UDRES²

Chiar dacă proiectul european E³UDRES² a fost lansat încă din primăvara anului 2021, iar de atunci au fost organizate nenumărate ateliere, workshop-uri și sesiuni de lucru online, partenerii acestuia au avut abia acum, în luna octombrie, o primă ocazie de a se întâlni față în față, reuniunea fiind găzduită de St. Pölten University of Applied Sciences (Austria).

Universitatea Politehnica Timișoara a fost reprezentată la eveniment de o delegație compusă din rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, președintele Senatului UPT, prof.univ.dr.ing. Radu Vasiu, prorectorul pe probleme de cercetare, prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, directorul CeL, dr.ing. Diana Andone, și reprezentantul studenților în Senatul UPT, Alexandru Iliescu.

Universitatea Politehnica Timișoara este implicată în proiectul european E³UDRES² – Universități Europene (https://eudres.eu/ ), desfășurat în consorțiu cu alte cinci universități din Austria, Belgia, Portugalia, Ungaria și Letonia. Unul dintre obiectivele pe termen lung ale consorțiului este acela de a defini rolul, locul și strategia unei „Universități a Viitorului”, în context local, regional și euroregional.

E³UDRES² promovează dezvoltarea orașelor mici și mijlocii și a mediilor lor rurale, transformându-le în regiuni inteligente și durabile, conturând și contribuind la crearea unui viitor prosper, cu o mai bună calitate a vieții pentru o societate europeană în plin progres.
Consorțiul reunește cunoștințele, competențele, abilitățile și resursele următoarelor șase instituții de învățământ superior:
 St. Pölten University of Applied Sciences (Austria);
 Instituto Politécnico de Setúbal (Portugalia);
 Universitatea Politehnica Timișoara (România);
 Szent Istvan University Gödöllö (Ungaria);
 UC Leuven Limburg (Belgia);
 Vidzeme University of Applied Sciences (Letonia).

Pe componenta academică, proiectul își propune dezvoltarea de laboratoare interactive pe domenii interdisciplinare, cu o componentă de antreprenoriat, desfășurate în colaborare cu parteneri socio-economici, de tip proiect transversal cu durata posibilă de până la 1 semestru. Acest tipuri de laboratoare sunt cunoscute sub denumirea de I-Labs sau Living-Labs.

Pe componenta de cercetare, proiectul își propune dezvoltarea preponderentă a unor teme sustenabile pe plan național și euro-regional, în special în domeniile:
Economie circulară (Circular Economy), Contribuții umane la Inteligența Artificială (Human Contribution to AI), Bunăstare și îmbătrânire activă (Well-being & Active Ageing).

Cele 3 domenii sunt definite în proiect ca fiind prioritare și pentru dezvoltarea unor cursuri sau living-labs, în colaborare inter-universitară și cu partenerii socio-economici.

Primul workshop dedicat consultării pe tema „Universitatea Viitorului” s-a desfășurat în videoconferință online, pe data de 26 martie 2021, propunându-și să realizeze o analiză din partea partenerilor strategici ai universității pentru a defini o viziune privind Universitatea Politehnica Timișoara în perspectiva anului 2030 și privind conceptul general de Future Universities.

Alte subiecte :

Universitatea Politehnica Timișoara, cea mai bună alegere pentru admitere

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere, iar în acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana...

Primarii PNL din Timiș, pe cale de a se consola cu noua situație politică

Primarii PNL din Timiș care l-au susținut pe Alin Nica se pregătesc să se regrupeze în spatele președintelui interimar al filialei, Vasile Blaga. Deocamdată...

Citește și :