10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Prima ediție a festivalului Shalom Ierusalim de la Timișoara a fost un incontestabil succes VIDEO

Toată ziua de duminică a stat sub semnul unei sărbători pentru comunitatea mozaică din Timișoara. Cu mic, cu mare, au petrecut ore de neuitat în Parcul Botanic din Cetate. Chiar de la poarta anume împodobită, cei curioși au putut afla că se află la festivalul culturii și tradițiilor evreiești.

Deși comunitatea este tot mai restrânsă, entuziasmul voluntarilor au dat un aer de eveniment de mare amploare celor întâmplate la festival.
Nici un amănunt nu a fost lăsat deoparte. Organizarea impecabilă a dunat mulți prieteni ai evreilor ce erau dornici să afle mai multe.
A stârnit mare interes un stand cu mici obiecte decorative dar și de cult, cele mai multe venite chiar din orașul emblemă al iudaismului Ierusalim cu care pentru o zi Timișoara a fost înfrățită cu și mai multe fire.

Copii destul de fragezi ca vârstă au oferit explicații despre semnificația multora din obiecte. Și-au luat foarte în serios misiunea. La fel de „gustat” a fost și standul cu produse tradiționale de patiserie. Merele cu miere sau diversele plăcinte au atras pe cei mici. Chiar și pâine tradițională matzah a putut fi gustată de cei ce nu au știut până acum ce este.

Totul a fost o împletire de spiritual și de destindere. Pentru copii au fost instalate și tobogane gonflabile sau tarabe cu vată de zahăr. Dar și partea serioasă foarte legată de istoria și credința milenară a poporului evreu au fost explicate pe larg în conferința comună ținută de rabinului Zwicka Kfir și mitropolitul Banatului Ioan Selejan.

Poate cel mai căutat atelier a fost cel de caligrafie unde oricine putea să afle câteva noțiuni de scriere și să primească o foaie de hârtie cu numele său cu litere ebraice.

O replică a Zidului Plângerii a fost construită (la o scară mult mai mică) în parc. Aici oricine a putut să treacă pe un bilețel cea mai fierbinte rugă a sa. Organizatorii dau asigurări că toate hârtiile vor ajunge la Ierusalim acolo unde poate nu au putut călătorii cei ce le-au scris.

Trupele de dans HAverim și Hora au prezentat obiceiuri transpuse în coregrafie specifică poporului evreu.

Dar cele mai serioase aplauze le-au cucerit pe rînd cantorul Baruch Finkelstein din Rusia cu glasul său de excepție și Maia Morgenstern ce a venit însoțită de orchestra Teatrului Evreiesc din București. Îndragita actriță a dat dovada unei perfecte stăpâniri a repertoriului muzical și prin vitalitatea și bucuria de a se afla printre prieteni a lungit mult spre seară spectacolul inedit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024 este Gabriela Szabo, campioană olimpică și multiplă campioană mondială la atletism

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, are deosebita...

Meci greu în etapa intermediară pentru Banat Girls

Alexandria Banat Girls Comloșu Mare începe a doua jumătate a play-out-ului cu o partidă pe teren propriu în fața echipei din...

Citește și :