17.2 C
Timișoara
joi 11 aprilie 2024

Prețul energiei bate recorduri, pe zi ce trece. Ce ne așteaptă la iarnă, în privința tarifelor la gaze și energie electrică

În urmă cu doi ani, preţurile gazelor naturale se prăbuşeau, indicând că lumea nu era pregătită pentru un boom al ofertei. Acum, lumea este pregătită pentru un astfel de boom, dar nu şi producătorii.

Era gazelor natural ieftine a luat sfârşit, făcând loc unei ere caracterizate de energie mai costisioare, cu efecte în lanţ la nivelul întregii economii mondiale, scrie Bloomberg.

Gazele naturale, folosite în producţia de electricitate şi încălzirea locuinţelor, au fost abundente şi ieftine în mare parte a deceniului trecut pe fondul unui boom al ofertei din SUA până în Australia. Totul s-a sfârşit brusc în acest an, când cererea a depăşit dramatic oferta nouă.

În Europa, preţurile gazelor au atins un nivel record săptămâna trecută, în timp ce livrările de GNL către Asia se apropie de un maxim istoric pentru această perioadă a anului.

Cu puţine alte opţiuni, lumea este aşteptată să depindă de gazele mai curate ca înlocuitor pentru cărbune în goana atingerii ţintelor verzi pe termen scurt. Însă în condiţiile în care producătorii îşi restrâng investiţiile pe fondul apelurilor venite din partea investitorilor şi guvernelor care au schimbările climatice în minte, devine din ce în ce mai clar că energia scumpă va predomina.

„Gazele vor fi combustibilul tranziţiei decenii de-acum încolo pe fondul angajamentelor marilor economii de a-şi atinge ţintele de reducere a emisiilor“, arată Chris Weafer, CEO al Macro-Advisory. „Preţurile gazelor vor rămâne probabil ridicate pe termen mediu şi vor creşte pe termen mai lung“.

Până în 2024, cererea este aşteptată să crească cu 7% de la nivelurile pre-Covid, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie. În perspectivă, apetitul pentru GNL este estimat să înregistreze o creştere de 3,4% pe an până în 2035, depăşind alţi combustibili fosili, relevă o analiză McKinsey & Co.

În Europa, preţurile gazelor naturale au crescut cu peste 1.000% de la un minim record din mai 2020 din cauza pandemiei, în timp ce în Asia preţurile GNL au urcat de aproximativ şase ori în ultimul an.

Chiar şi în SUA, unde revoluţia gazelor de şist a crescut puternic producţia, au atins cel mai ridicat nivel pentru această perioadă a anului din ultimul deceniu.

Deşi există mai mulţi factori excepţionali în spatele creşterii preţurilor, există un consens în creştere că lumea se află în faţa unei transformări de ordin structural, determinată de tranziţia energetică.

Ţările pariază pe gaze ca modalitate de reducere rapidă a amprentei de carbon.

În mod obişnuit, cererea robustă ar încuraja un val de investiţii, însă un factor major din spatele creşterii preţurilor gazelor este lipsa de capital nou pentru creşterea ofertei.

Şi cărbunele se scumpeşte, în pofida angajamentelor de reducere a emisiilor. Preţurile cărbunelui folosit pentru generarea de electricitate au urcat puternic în condiţiile în care oferta nu ţine pasul cu cererea din China şi alte regiuni în perioada revenirii economiei mondiale, notează The Wall Street Journal.

Analiştii se aşteaptă ca preţurile să se menţină ridicate pentru că din cauza temerilor privind contribuţia acestuia la schimbările climatice companiilor miniere le este din ce în ce mai greu să obţină autorizaţii sau finanţare pentru extracţie.

Sursa: https://www.zf.ro/business-international/era-energiei-scumpe-preturile-gazelor-naturale-sparg-recorduri-20221668

Alte subiecte :

Citește și :