Prețul carburanților: guvernul anunță compensare de 50 de bani la litru care se va aplica direct la pompă

49

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, că a identificat împreună cu specialiştii o soluţie de compensare a preţului carburanţilor, în sumă fixă de 50 de bani, care se va aplica direct la pompă.

Jumătate din această reducere va fi decontată de stat iar mecanismul prin care se asigură stabilitatea preţurilor la combustibil va fi aplicat pentru o perioadă de 3 luni. Impactul bugetar este de 2 miliarde de lei.

”Pentru ca cetăţenii români şi firmele să plătească mai puţin pentru carburant, am identificat împreună cu specialiştii o soluţie de compensare în sumă fixă de 50 de bani care se va aplica direct la pompă”, a spus premierul.

Ciucă a arătat: ”Am luat decizia să aplicăm această măsură, o măsură care a fost de asemenea adoptată şi de alte ţări, vorbim de Spania şi Franţa”.

”E o măsură care implică atât responsabilitatea Guvernului, cât şi responsabilitatea companiilor din industria petrolieră”, a spus şeful Executivului. Premierul a mai spus că jumătate din această reducere va fi decontată de stat.

”Mecanismul prin care să asigurăm stabilitatea preţurilor la combustibil va fi aplicat pentru o perioadă de 3 luni. Compensarea va fi evidenţiată pe fiecare bon fiscal la alimentarea cu combustibil. Valoarea va fi de 2 miliarde de lei, jumătate din aceşti bani urmând a fi asiguraţi de la bugetul de stat”, a mai spus Nicolae Ciucă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.