PressHUB market – o premieră absolută în presa românească

104

Freedom House România anunță lansarea ”pressHUB market” , primul magazin mass-media virtual din Europa de Est. PressHUB market este o platformă de autofinanțare a PressHUB, rețeaua inovatoare și independentă de presă, capabilă să crească la nivel național impactul știrilor și campaniilor de presă generate local.

„Pe rafturile online pressHUB market se vor regăsi: bannere, advertoriale, proiecte editoriale. PressHUB market se adresează atât clienților mici și mijlocii, cât și companiilor mari, ce doresc să susțină campanii de presă de amploare, cu mesaje de interes public. O altă sursă de finanțare o constituie programele de granturi naționale și internaționale în cadrul cărora am desfășurat deja campanii precum Bani Europeni sau Orașul uitat”, a declarat Cristina Guseth, director Freedom House România.

La momentul lansării, PressHUB market este magazinul virtual pentru 27 de publicații
independente din 18 județe. Deși publicațiile au audiență locală, grupul PressHUB preia știrile de interes larg, difuzându-le la nivel național. În cadrul rețelei au fost derulate deja până în octombrie 2019 patru mari proiecte editoriale. Echipa pressHUB a înțeles că puterea rețelei crește prin finanțare independentă.

”Ideea mi-a venit stând în trafic, în drum spre un mall. Mi-am dat seama care este problema majoră a publicațiilor locale. Libertatea editorială nu poate exista fără libertatea financiară. Avem colegi, precum Carmen Dumitrescu, de la Liber în Teleorman sau Sebastian Oancea de la Vrancea 24, care s-au trezit peste noapte că la ordin politic li s-a tăiat finanțarea de publicitate. PressHub market este o pârghie economică de care au nevoie publicațiile independente din rețeaua pressHUB”, a declarat Gabriel Baciu co-fondator al publicației independente InRoman.ro, care acoperă știri locale în județul Neamț.

Proiectul pressHUB market este realizat în parteneriat cu Tree Works, o companie specializată în crearea de prezențe online și soluții web complexe, numărând peste 200 de proiecte realizate pentru clienți români și străini. Proiectul a fost finanțat de The Digital News Innovation Fund, parte a Google News .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.