Preşedinţii noştri…

247

Până acum, cu pornire din anul 1946, am avut în fruntea ţării, cinci preşedinţi. Provenind, prioritar, din mediul politic, nu s-au numărat printre cei mai luminaţi oameni ai poporului nostru. Totuşi, prin poziţia lor, luând decizii, ţinând discursuri, lăsându-se aclamaţi, tăind panglici inaugurale, orchestrând servicii de pază şi supraveghere, trăind ca nişte „belferi”, cu mult, cu foarte mult, peste nivelul naţiei, suntem nevoiţi să conchidem că „au făcut istorie”.

Primul nostru preşedinte, fireşte, comunist, s-a numit Nicolae Ceauşescu, catalogat de Adrian Păunescu drept „bărbat între bărbaţi”. Dintre cei cinci preşedinţi, ieşiţi la calcul, despre care vom spune câteva cuvinte, Nicolae a avut fruntea cea mai îngustă, limba română cea mai stâlcită, şcoală la nivel de câteva clase primare, apetit pentru grandoare, dincolo de Napoleon. În ciuda unor realizări făcute din bici, a reuşit să-şi istovească supuşii, ţara arătând spre finalul domniei lui ca un mormânt. Asta nu înseamnă că până la finalul mandatelor formula oficială de adresare nu ar fi fost „Mult iubite şi Stimate” iar aprecierile cuvântărilor lui n-ar fi început invariabil cu formula, „de o inestimabilă valoare”… Şi totuşi… după atâtea adulări, proslăviri, aici intrând la socoteală şi caracterul ce-l avem, „mult iubitul şi stimatul” a fost împuşcat câineşte, împreună cu soţia sa, adulată la rândul ei. Menţionez, fără nici un fel de judecată reală. Vorba lui Napoleon, de la grandoare la ridicol, doar un pas.

După Nicolae, în condiţii destul de misterioase, în realitate prin manipulările subterane ale securităţii, s-a aşezat pe scaunul prezidenţial, ieşit parcă din spuma mării, Ion Iliescu. Nomenclaturist de rang înalt, filo-rus, fals democrat, intelectualmente mult peste Ceauşescu, culturnic în esenţă, digerează greu mersul României spre tiparele democraţiilor occidentale. Un piedicaş al istoriei. Marea corupţie din această ţară, cu privatizări frauduloase, cu îmbogăţiri peste noapte, începe sub mandatele lui, două la număr. Cu abilităţi „moscovite”, a reuşit să impună PSD-ul, ca partid de frunte, să tragă pe linia moartă formaţiunile politice de opoziţie. E singurul care ştie, la virgulă, ce fel de revoluţie am avut, cine a declanşat, orchestrat mineriadele. Mizerabilă comportare faţă de Regele Mihai. O vizită a preşedintelui american G.W. Busch deschide perspectivele aderării României la NATO.

Al patrulea preşedinte al ţării poartă numele de Traian Băsescu. Va avea la activ două mandate de cinci ani. Abil, inteligent nativ, nu cultivat, jignitor, mai ales faţă de Regele Mihai, înţelege un lucru esenţial, că poporul român e moale, tolerant, manipulabil, drept care aici, în România, se pot încălca nestingherit legile. Se autodecretează, „preşedinte-jucător”. Timp de zece ani se va derula în ţară spectacolul „bunului plac”, avându-l ca regizor pe preşedinte şi ca actori pe apropiaţi de-ai lui, membri de vârf ai partidului PDL, de tristă amintire. Climatul politic e viciat de corupţie, figuri de tip „neica-nimeni”, precum Udrea, Blaga, Berceanu, Videanu, etc, joacă roluri esenţiale. Ţara stagnează, performanţa lipseşte, sărăcia creşte, România ajungând pe unul dintre ultimele locuri în U.E. Suntem intens batjocoriţi de străinătate. E regretat, pe alocuri, Ceauşescu. Nepotismul, protecţia de partid, în floare. Figuri emblematice din cultură fac sluj în faţa puternicilor PDL-işti. Bravos.

În fine, apare la orizont, ca preşedinte, din 2014, Klaus Johannis. Fizic, dintre toţi „şefii” României, arată cel mai bine. Impune prin statură şi o aroganţă îngheţată, numai bune pentru mediul politic. Nu pare a se „tăia” de nici o personalitate străină, de la preşedintele Americii, cancelarul Germaniei până la Papa Francisc. Ca o notă bună, ţine televiziunile flecare la distanţă, nu dansează în hore populare cu pălării cu pene şi traiste pe umeri. Cred că faţă de ţară are bune intenţii dar cu „miticismele noastre”, cu o clasă politică dubioasă, cu o sociatate civilă lunecoasă, cu un popor bine decuplat de propria istorie ( demonstraţiile din iarnă nu sunt semnele unei societăţi ce nu tolerează „şmecheriile” politice), îi va fi greu să realizeze mari lucruri. Vom mai vedea.

P.S. Cu tristeţe, mărturisesc, am trecut peste mandatul unui om de bine, necorupt, care a fost Emil Constantinescu. Într-o Românie, pe atuni, chiar sufocată de securitism, nu avea cum să înfăptuiască ceva deosebit.

1 COMENTARIU

  1. „Cred că faţă de ţară are bune intenţii dar cu „miticismele noastre”, cu o clasă politică dubioasă, cu o sociatate civilă lunecoasă, cu un popor bine decuplat de propria istorie ( demonstraţiile din iarnă nu sunt semnele unei societăţi ce nu tolerează „şmecheriile” politice), îi va fi greu să realizeze mari lucruri.”

    De ce nu?! Iohannis a „realizat” sase case din meditatii la Fizica, fara smecherii si „miticisme” (doar cu „sasime” si „nemtisme”). Cum ar fi sa mediteze la Fizica intregul popor roman? Ehe, ce realizari marete ar obtine in cazul asta!…

Dă-i un răspuns lui Onorata Instanta Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.