19.1 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Preşedintele „Valea Dacilor”, găsit mort de Ziua Națională, cu un tricolor în jurul gâtului

Preşedintele „Valea Dacilor” a fost găsit mort, duminică dimineaţa, având un tricolor în jurul gâtului. Rareş Demian avea 33 de ani și era cunoscut pentru acţiunile de promovare a evenimentelor dedicate istoriei României.
Potrivit apropiaţilor săi, tânărul din Orăştioara de Sus, satul de la poalele Sarmizegetusei Regia, s-ar fi spânzurat cu un tricolor. Nu se cunosc motivele pentru care tânărul şi-a luat viaţa.
„Au loc cercetări cu privire la circumstanţele în care a survenit decesul bărbatului de 33 de ani. Din primele verificări, trupul acestuia nu prezenta urme de violenţă, neexistând suspiciuni de comiterea vreunei fapte penale”, informează IPJ Hunedoara.
Rareş Demian s-a implicat în organizarea festivalului de reconstituire istorică „Frăţia Lupilor”, de la Costeşti, ajuns la a treia ediţie.
Mai mulți prieteni și cunoscuți au postat mesaje de rămas bun pe rețelele de socializare: „Dimineaţă am vrut să te sun pentru că nu vorbisem de vreo trei luni şi m-am luat cu diverse ca de obicei. Ceva mă făcea să mă gândesc la ţine. Acum am înţeles de ce. Te-am simţit frate! Drum lin Rareş şi… ne vom întâlni curând!”, a transmis un apropiat pe pagina sa de Facebook.
„Astăzi dimineaţă, unul dintre cei mai fideli prieteni ai noştri, RAREŞ DEMIAN, preşedintele Asociaţiei culturale Valea Dacilor şi unul din iniţiatorii Frăţiei Lupilor, a plecat la Zalmoxis. Avea 33 de ani. Alte cuvinte sunt de prisos. Quidam feri sunt et ad mortem paratissimi”, au transmis Amicii Salvamont Adler Ferdinand.
„Nimic nu va mai fi ca ieri. Au rămas doar regrete, lacrimi, întrebări fără răspuns şi un gol uriaş. Valea Dacilor a rămas orfană şi plânge fără tine, Rareş. Fie să găseşti, acolo sus, ce căutai şi nu găseai, aici, pe Pământ”, a scris Vladimir Brilinsky.

Sursa: adevarul.ro

Alte subiecte :

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Încă o veste bună pentru transportul școlar verde din județ

După ce, la începutul săptămânii, s-a semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice prin PNRR, Consiliul Județean Timiș a...

Citește și :