Preşedintele Iohannis are dreptate, dar, din păcate, rămâne ipocrit

139

Zilele trecute, l-am auzit pe Preşedintele României, dl K. W. Iohannis, vorbind despre faptul că este adeptul alegerii primarilor în două tururi de scrutin. Declaraţia prezidenţială venea în contextul în care întreaga clasă politică românească pare preocupată astăzi de acest subiect. Unii dintre politicienii de astăzi ai României spun că mai potrivit ar fi ca alegerea primarilor să se facă într-un singur tur. Alţii, dimpotrivă, militează pentru alegerea aceloraşi primari în două tururi de scrutin.

Niciuna dintre aceste tabere nu vine cu foarte multe argumente în susţinerea opţiunii exteriorizate, cu excepţia argumentului legat de reprezentativitate, dar, în mod sigur, mai toţi cei care vocalizează pe marginea acestui subiect sunt de o mare ipocrizie, definitorie pentru politrucul mioritic.

În anul 2011, atunci când a fost modificată legea cu privire la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, Partidul Democrat Liberal (antecesorul actualului Partid Naţional Liberal) susţinea alegerea primarilor într-un singur tur, iar Partidul Social Democrat s-a manifestat împotriva acestui demers, invocând ideea reprezentativităţii mai bine asigurate în cazul unui primar ales în două tururi de scrutin. Au câştigat atunci „oamenii lui Traian Băsescu”, cu o motivare circumscrisă ideii că nu e în interesul naţiunii să-şi arunce banii pe fereastră organizând două tururi de scrutin pentru nişte primari care puteau fi foarte bine declaraţi aleşi şi după un singur tur.

Astăzi, social-democraţii s-au sucit şi refuză revenirea la alegerea primarilor în două tururi, fără a explica foarte exact care sunt motivele pentru care cauţionează o asemenea poziţie. În realitate, şi liberalii, şi social-democraţii au fost şi continuă să fie ipocriţi. De la primele alegeri locale libere, de după 1989, organizate, pentru întâia oară, în anul 1992, şi până la alegerile locale din 2012, primarii au fost aleşi prin vot universal, direct şi liber exprimat, organizat în două tururi de scrutin. Din 2012, aceeaşi primari sunt aleşi pe calea unui scrutin organizat într-un singur tur. Atunci când, în anul 2011, democrat-liberalii (ulterior, absorbiţi în vechiul Partid Naţional Liberal) susţineau alegerea primarilor într-un singur tur, sondajele de opinie (cu caracter electoral) arătau faptul că aceştia urmau să obţină un număr mult mai mare de primari, în ipoteza în care alegerea primarilor s-ar fi făcut într-un singur tur şi un număr sensibil mai mic, dacă alegerea aceloraşi primari continua să se facă, aşa cum se întâmplase până atunci, în două tururi.

Explicaţia era simplă: după nişte ani cu dl Traian Băsescu în calitate de Preşedinte al României şi cu dl Emil Boc în calitate de Prim-ministru al unui guvern în care îşi găsiseră locul dna E. Udrea, dl A. Videanu, dl V. Blaga şi dl R. Berceanu, românii se cam săturaseră de pedelism, iar partidele de opoziţie începuseră să colmateze alianţe locale conjuncturale, dar majoritare, în scopul obţinerii unui număr cât mai mare de mandate la nivelul administraţiei publice locale, în detrimentul reprezentanţilor partidului de guvernământ. Astăzi, în aceeaşi situaţie se găseşte Partidul Social Democrat. După vreo câţiva ani în care efigia dlui Liviu Dragnea a ajuns să umbrească de peste tot România, iar produsele viziunii sale politice (între care nu putem omite numele dnei Viorica V. Dăncilă, al dlui Mihai Tudose, al dnei Rovana Plumb, al dlui Codrin Ştefănescu ori al dnei Lia Olguţa Vasilescu) au ajuns să ne oripileze zilnic, astăzi, românii cred că e cazul ca şi primarii aceluiaşi Partid Social Democrat să plece acasă, ceea ce s-ar putea întâmpla, în cazul foarte multora dintre ei, însă numai dacă alegerea primarilor se va face în două tururi de scrutin, fie şi numai pentru că cel aflat în exerciţiul unui astfel de mandat de ales local are prima şansă de a fi declarat ales în urma celui dintâi tur de scrutin.

În realitate, lucrurile ar fi trebuit tratate în notele rigorii constituţionale, şi nu într-o manieră ipocrit-politicianistă. Art. 2 alin. (1) şi (2) din Constituţia României stabileşte următoarele: „(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituie prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. (2) Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. La rândul său, art. 121 alin. (1) şi (2) din aceeaşi Constituţie adaugă precizator faptul că „(1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii. (2) Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe”.

Prin urmare, lucrurile sunt clare: a) o autoritate publică aleasă, inclusiv una locală (cum este cazul primarului), nu este reprezentativă decât numai dacă este aleasă cu votul a cel puţin jumătate plus unul din numărul alegătorilor care se prezintă la urne; iar acest scor nu poate fi atins decât în cel de-al doilea tur de scrutin, atunci când rămân în cursa electorală doar doi candidaţi (din toţi cei iniţial intraţi în competiţie), iar unul dintre ei, matematic, va lua mai multe voturi decât celălalt (ipoteza atribuirii unui număr egal de voturi fiind rarisimă); b) primarul concură la înfăptuirea autonomiei locale la nivelul oraşelor şi comunelor, astfel că acesta nu poate decide în mod legitim, în numele colectivităţii locale reprezentate, decât numai dacă el este ales de cel puţin jumătate plus unul din numărul total de electori prezenţi la urne, condiţie care nu poate fi satisfăcută decât numai în cel de-al doilea tur de scrutin; c) în sfârşit, nu cred că preşedintele consiliului de administraţie al unei corporaţii este ales cu votul celor care deţin ponderea minoritară a capitalului respectivei companii; iar primarul se găseşte în postura de a gestiona, în calitate de ordonator de credite, bugetul şi patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale la nivelul căreia a fost ales; el este managerul oraşului sau a comunei, iar legitimitatea deciziei sale este condiţionată de reprezentativitatea desemnării sale.

Restul e sporovăială ipocrită.

LĂSAȚI UN MESAJ