14.1 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Preotul și pădurarul au oprit un ,,masacru” verde într-o localitate din Banat. Cum au reușit ,,minunea”

Mai multe organizaţii de mediu, precum şi sătenii, preotul sau pădurarul dintr-un cătun din judeţul Caraş-Severin au reuşit să oprească tăierea a 800 de fagi din jurul satului Prisăcina, în urma unor sesizări depuse la Garda Forestieră Timişoara.

Potrivit informaţiilor din petiţia intitulată “Să salvăm pădurile din Prisăcina – Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei!”, lansată în primăvara acestui an, un număr de 838 de fagi au fost marcaţi, în toamna anului trecut, de către Ocolul Silvic Băile Herculane în vederea tăierii. Arborii se află pe văile din jurul cătunului Prisăcina, din judeţul Caraş-Severin, în care mai locuiesc doar 26 de familii.

Petiţia lansată de mai multe organizaţii de mediu a fost adresată Gărzii Forestiere Timişoara, cu scopul de a respingere cererea de emitere a avizului necesar exploatării forestiere a două parcele din apropierea cătunului Prisăcina, pe care se află pădurile de fagi, “avȃnd ȋn vedere impactul devastator şi ireversibil pe care aceste lucrări silvotehnice ȋl vor avea atât asupra peisajului natural, cât şi asupra comunităţii locale”.

În petiţie, care a strâns peste 11.000 de semnături, se arată că “aceste păduri nu au fost exploatate comercial niciodată până acum, locuitorii din aceste cătune trăind de sute de ani în armonie cu natura şi fără a o afecta. De altfel, toţi locuitorii din cătunul Prisăcina au semnat un protest faţă de aceste exploatări, exprimându-şi astfel indignarea şi nemulţumirea faţă de aceste intervenţii silvice”.

Preşedintele Asociaţiei Altitudine Banat, Alin Ciulă, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în urma mobilizării mai multor organizaţii de mediu, precum şi a sătenilor, reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Timişoara au mers în teren pentru a verifica situaţia, iar mai apoi au decis ca exploatările planificate şi intervenţiile silvice să fie oprite pe cele două parcele.

“Noi, Asociaţia Altitudine Banat, am făcut demersurile legale, adică mai multe adrese la Garda Forestieră Timişoara şi la autorităţi privind aceste păduri, dar practic petiţia a fost asumată de mai multe ONG-uri şi de mai multe entităţi. Garda Forestieră Timişoara a efectuat o vizită în teren şi până la urmă a decis ca acolo să nu se exploateze mai mult decât necesarul stict lemn de foc pentru localnici, pentru că sunt doar câteva căsuţe, e un cătun care are vreo 26 de familii, la Prisăcina. În momentul de faţă, nu există un drum, localnicii se deplasează pe nişte poteci, cu calul, dacă s-ar fi băgat acolo buldozere şi taf-uri, s-ar fi distrus nu doar frumuseţea zonei, ci şi autenticitatea ei. Zona face parte dintr-un parc naţional, are o valoare deosebită, nu putem chiar aşa să permitem alterarea unor lucruri frumoase pe considerente economice”, a explicat Alin Ciulă.

sursa: www.mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Curiozitatea legată de problema consumului de droguri a adus peste 1.000 de tineri la Sala „Constantin Jude”

Tribuna Sălii Jude a fost plină, deși nu s-a desfășurat vreun meci de fotbal. Peste 1.000 de elevi și studenți au participat, alături de...

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

Citește și :