3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Premierul Orban, la învestirea lui Alin Nica și jurământul consilierilor județeni VIDEO

Județul Timiș are administrație validă. Conislierii județeni au depus, sâmbătă, jurământul și și-au început astfel mandatul. De asemenea, noul președinte al CJT, Alin Nica, a fost învestit în funcție. La ceremonie a participat și președintele PNL și premierul României, Ludovic Orban. ”Marcăm un moment solemn din viața județului nostru. Ne înscriem pe un nou ciclu în care cetățenii care ne-au dat votul așteaptă de la noi realizări, lucruri bune pentru orașele, comunele și județul nostru”, a spus Alin Nica, după ce a fost învestit în funcție.


Evenimentul a fost transmis o-line, pe Facebook, presa sau alți participanți neavând voie în sala cea mare a Palatului Administrativ.

După ceremonie, la Consiliul Județean Timiș, premierul Ludovic Orban se va întâlni și cu managerul Spitalului Județea Timișoara, Raul Pătrașcu, și cu șeful secției ATI, Dorel Săndesc. Apoi, are programată o întrevedere și cu directorul Teatrului Național Timișoara, Ada Hausvater.

Update: Dominic Fritz l-a asigurat pe Alin Nica de colaborare

”Eu, în calitate de primar ales al Timișoarei pot să vă asigur că o să colaborăm pentru binele Timișoarei și a Timșului și mă bucur că avem și sprijinul Guvernului României”, a spus Fritz la ceremonie.

https://www.facebook.com/1651948281741863/videos/904441566755100

”Conlucrarea dintre primari, președinți de consilii județene și Guvern este fundamentală. Încercăm să simplificăm, să creștem viteza de adoptare a proiectelor și de implementare a lor. Pot să vă garantez că, de un an, aproape un an de când sunt premier, toate proiectele importante pe care le gestioneză Guvernul pentru Timișoara vor fi duse la bun sfârșit”, a spus Orban.

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :