Premierea rețetelor câștigătoare în concursul Gustul ca patrimoniu

48

În cadrul proiectului La Pas / Slowing down, Asociația Timișoara Capitală Culturală
Europeană și Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare au
propus un concurs de rețete tradiționale, dorind să pună în valoare gastronomia locală ca
parte a patrimoniului cultural din Banat. După jurizarea celor 17 rețete primite, 3 dintre
acestea vor fi premiate și gătite de către experți culinari în cadrul evenimentului de
premiere.

Concursul de rețete tradiționale Gustul ca patrimoniu, prima acțiune din cadrul
proiectului La Pas, s-a derulat în luna septembrie 2018, adresându-se unui public larg și
urmărind să pună în lumină relația dintre gastronomia și cultura regională.

Miercuri, 10 octombrie, de Ziua produselor agroalimentare românești, se va
organiza la Centrul Cultural Ambasada, de la ora 19.00, evenimentul de premiere a
rețetelor câștigătoare. Acesta va fi urmat de o masă rotundă pe tema valorizării relației
dintre hrană și cultură.

De la „varză a la Cimișoara”, „porumbei cu mere și merișoare”și „plăcintă acră cu
ludaie”, trecând prin „turcii cu pături” și „păturată pe crumpi” și ajungând la „gogoși pe
abur” și „caș de gutui”, toate rețetele primite au intrat în atenția membrilor juriului. Laura
Laurențiu, bucătar și blogger la RețeteCaLaMama, Horia Șimon, chef la Dor de Origini
Românești și Lucian Cuibus, reprezentant Slow Food Cluj- Transilvania, au punctat specificul regional, utilizarea ingredientelor naturale și originalitatea abordării.

Rețetele câștigătoare vor fi preparate în prealabil de către bucătarii La Pas, iar în
cadrul evenimentului vor fi oferite publicului spre degustare. Participanții la eveniment vor
putea degusta și alte produse artizanale de panificație și vin local oferite de partenerii
evenimentului. Participarea la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile,
putându-se realiza doar pe bază de înscriere la adresa lapas@cries.ro

Eveniment de premiere: 10 octombrie 2018, ora 19.00, Centrul Cultural Ambasada, Str.
Anton Seiller nr. 2, Timișoara

Eveniment Faceobook: https://www.facebook.com/events/2253105841641184/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.