Pregătirile pentru DISKOteka 2019 sunt în toi. Timișoara va deveni capitala muzicii disco Video

1093

Pentru ieșirea din anonimatul atoate cuprinzător, un bun remediu este și cel de a apela la acțiuni de mare amploare ce vor atrage o mulțime de curioși.

Aceste evenimente sub forma unor festivaluri de mare amploare pot să-și pună amprenta, ca o semnătură, pe blazonul câte unui oraș sau loc. Cel mai recent exemplu este cel de la Cluj, unde multe mii de tineri sunt atrași de cele câteva zile de muzică și libertate.

Un astfel de demers se încearcă și la Timișoara. Dacă totul merge bine la începutul verii, la noi în urbe va avea loc cel mai mare eveniment dedicat muzicii de distracție de tip dance sau disco ce aduna tinerii la chef cu două sau trei decenii în urmă.

Un entuziast ca Marius Gavrilă a avut o idee. A purtat-o cu el pe la marile scene ale continentului și ale lumii și a tot încercat să o adapteze la realitățile noastre. Totul este simplu, după spusele sale. E nevoie de un stadion mare, infrastructură impecabil aranjată, o mulțime de vedete de primă mână și o mulțime de bani. Mai e nevoie și de o echipă logistică și tehnică serioasă și aproape că totul va merge ca uns.

Cine este atent la detalii a observat deja afișele în oraș. În plin centru, în piața Operei a apărut deja o construcție ce leagă numele orașului de ideea de discotecă. Între 31 mai și 2 iunie la stadion va fi cel mai mare festival dedicat muzicii anilor 1980-1990. Și nu va cel mai mare de la noi din oraș, ci chiar din toată țara și din regiunea asta transfrontalieră.

După cum spun cei ce s-au înhămat la această muncă, DISKOteka Festival 2019 nu este un spectacol, nu este un eveniment, este o poveste. Este povestea a milioane de oameni, din țară și de peste hotare, care au crescut cu melodiile unor mari artiști. Conceptul are în vedere readucerea în prim plan a pieselor care au făcut istorie cu ceva timp în urmă și se mai fredoneză și acum.

DISKOteka Festival promite că va fi cel mai mare festival din Europa dedicat muzicii dansante a acelor ani și va reuni peste 50 de artiști printre care Modern Talking, Ace of Base, CC Catch, Alphaville, Sandra, Nana, Haddaway sau East 17.

Pe parcursul celor 3 zile de festival, vocile hiturilor care au definit muzica de dans din perioada anilor ’80 și ’90 vor transforma Stadionul ”Dan Păltinișanu” în cea mai mare discotecă în aer liber din lume printr-un maraton concertistic impresionant desfășurat pe 5 scene. Peste 50 de artiști, care au lansat pe bandă succese muzicale ce se dovedesc și astăzi la fel de actuale, precum No Mercy, Sabrina, LayZee AKA Mr President, Captain Jack, Modern Talking, Ace of Base, Dr Alban, CC Catch, Sandra, Boney M, Ricchi e Poveri, Haddaway, East 17, Alphaville, Nana, Admiral C4C, în marea lor parte, în premieră în România, dar și mulți alți artiști, MC și DJ români îndrăgiți, strâng rândurile la Timișoara, punând orașul de pe Bega pe harta marilor evenimente muzicale din 2019.

DISKOteka Festival promite sa readucă publicului nu doar atmosfera anilor trecuți, nu doar prin hiturile acelei perioade emblematice, ci și prin decoruri spectaculoase, acțiuni interactive, flash mob-uri inedite, suveniruri și cele mai delicioase food truck-uri. Premieră absolută pentru nostalgicii muzicii anilor de glorie ai genurilor europop, eurodance ori reggae, Diskoteka Festival va fi fără doar și poate cea mai grandioasă manifestare muzicală din vestul țării, manifestare de anvergură ce se alătură celor mai mari evenimente muzicale din Europa în 2019.

Un moment special va fi dedicat memoriei celui ce a revoluționat spectacolul muzical Michael Jackson.

Criticul muzical Bogdan Puriș atrage atenția asupra ciclicității temporale a evenimentelor artistice. Deci este un firesc al lucrurilor să se întoarcă genuri muzicale ce doar aparent au dispărut. De fapt, apar din nou, ca noutate pentru cei ce erau prea tineri și nu le-au savurat la cea vreme.

Principalul organizator, Marius Gavrilă, este foarte încrezător că totul va merge după plan și festivalul DISKOteka va fi alipit definitiv de numele orașului. Jumătate din abonamente deja au fost vândute. Iar foarte multe din acestea chiar peste hotare. În timp, o singură problemă ar putea apărea. Mult vehiculata propunere de demolare a stadionului ar crea ceva încurcături peste ani. Acum, în starea actuală, peluza sud nu se va folosi tocmai pentru a evita unele pericole posibile. Toate scenele vor fi cu spatele către sud.

Toțo cei interesați au mai multe posibilități să achiziționeze abonamente. Înclusiv cele clasice tipărite pe hârtie pentru nostalgici.

Abonamentele pentru Diskoteka Festival pot fi achiziționate de pe www.diskoteka.ro și www.bilete.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.