Pregătirea centralizată a poliștilor s-a finalizat

38

Alb-violeţii au încheiat astăzi cea mai grea perioadă a iernii din punct de vedere fizic. Jucătorii Politehnicii s-au pregătit pe plan local în condiţii bune. Cazată la Casa Politehnicii nr. 2, unde a avut la dispoziţie şi sala de forţă, echipa noastră şi-a desfăşurat majoritatea antrenamentelor la Baza Sportivă nr. 2.

Antrenorul principal Nicolae Croitoru s-a arătat mulţumit de aportul jucătorilor în perioada stagiului centralizat care a debutat în data de 17 ianuarie.
„Eu cred că a fost o perioadă utilă, a fost o perioadă de acumulări, sigur că accentul a fost pus pe factorul fizic, însă şi ceilalţi factori ai antrenamentului au fost abordaţi în această perioadă. Urmează trei săptămâni de jocuri. Ceea ce am făcut în această perioadă sperăm să se vadă în jocurile care urmează, dar mai ales în meciurile de campionat!”, a declarat Nicolae Croitoru.

„Aşa cum le spuneam şi eu mai devreme, participarea lor a fost una bună, pozitivă, chiar dacă am întâmpinat şi dificultăţi, care ţin de vreme, ţin de starea terenurilor şi aşa mai departe… Mă bucur că nu am avut accidentări grave. În afară de Rogosic, care a acuzat o lovitură şi a trebuit să stea în afara antrenamentelor, nu în totalitate, pentru că o parte dintre antrenamente le-a efectuat… în rest, chiar dacă au mai fost probleme, au fost probleme minore care nu au afectat programul de pregătire al jucătorilor”, a concluzionat tehnicianul alb-violeţilor.

Absent de la antrenamentele pe teren pe toată durata stagiului a fost mijlocaşul Cosmin Bîrnoi, care „urmează un program de recuperare. A participat şi el la o parte din antrenamente, cele de la sală, dar îl aşteptăm să fie apt şi să se integreze în programul echipei”. Jucătorul în vârstă de 24 de ani a suferit o accidentare în zona adductorilor înainte de startul cantonamentului.

Antrenorul Nicolae Croitoru a vorbit şi despre prima noutate confirmată în lotul polist în această iarnă – mijlocaşul ofensiv Alexandru Iamandache (22 ani, FC Pucioasa): „Îl ştiu bine, îl ştiu de foarte mult timp, este un jucător în care eu am încredere că va confirma, chiar dacă este un nivel superior. Sper să aibă capacitatea să se adapteze la cerinţele pe care le presupune nivelul Ligii 2, calitate are, în pregătire a demonstrat că este foarte motivat, aşteptăm rezultatele!”.

La capătul şedinţei de pregătire de azi, una în care s-a folosit din plin „obiectul muncii”, jucătorii au primit liber pentru restul weekend-ului.
Săptămâna viitoare Politehnica va disputa primele două jocuri amicale din anul 2022. Miercuri, 2 februarie, de la ora 16.00, la Baza 2 Politehnica, alb-violeţii vor primi vizita conjudeţenei CSC Dumbrăviţa, apoi sâmbătă, 5 februarie, de la ora 13.00, echipa noastră întâlneşte în deplasare CSM Reşiţa.

LĂSAȚI UN MESAJ