Practici ilegale la spitalul din Lugoj. Asistente medicale, pontate la lucru deși erau la muncă în Germania

    2732

    Practică ilegală în spitalul din Lugoj! Mai multe asistente erau pontate la serviciu, în timp ce munceau în Germania. Neregula a fost descoperită chiar de primarul municipiului, Claudiu Buciu, care a stat de vorbă cu o angajată, care era plecată din țară și figura la serviciu.

    ”O asistentă de la spital își luase, teoretic, concediu de odihnă, practic nu, și a plecat la muncă în Germania. Am sunat-o și am rugat-o să vină a doua zi la mine și mi-a spus că nu poate să vină, că este în Germania, la lucru. Nu avea cererea de concediu înregistrată la spital, ci era lăsată la șefa dânsei, și în cazul în care cineva se sesiza doar atunci ar fi înregistrat-o. Realitatea este că a doua zi a revenit în țară și m-a sunat că poate să vină la mine. I-am spus că nu mai este necesar, că am dovedit ce voiam să dovedesc”, a explicat primarul Claudiu Buciu, citat de redesteptarea.ro.

    Edilul a mai adăugat că practica era implementată de mai multă vreme în unitatea medicală. Conducerea primăriei a solicitat managerului spitalului lugojean să ia toate măsurile necesare pentru ca astfel de situații să nu se mai întâmple.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.