Războiul româno-român îşi urmează neabătut cursul devastator. Ne găsim în faza „graţiere şi modificarea codurilor penale”, cu participarea „eroică”, puţintel comică, a preşedintelui Iohannis la o şedinţă de guvern. Urmează „amnistia” şi „legea răspunderii magistraţilor”. Şi, cum ne-am obişnuit deja, nici unii şi nici alţii nu au dreptate sau, poate mai degrabă, rabinic, şi unii, şi alţii au dreptatea lor. De-o parte e PSD+ALDE+UDMR, plus câteva televiziuni, vreo două, folosite ca megafoane ; de cealaltă parte, ONG-urile cu finanţare netransparentă, preşedinţia, care pare să navigheze ca o corabie beată, şefii de parchete şi procurorii, multă poliţie invizibilă, adică servicii. Partidele de opoziţie nu se pun. Ele îşi duc încă propriile războaie interne de după alegeri.
PSD+ALDE+UDMR nu au dreptate să se grăbească atât de direct interesat, să dea ordonanţe pe picior, să-şi dea legi cu o dedicaţie atât de străvezie. Dar au dreptate în punctul fundamental, şi anume acela că România are nevoie de un nou moment t zero. Cu atât mai mult cu cât regimurile opresive şi abuzive Băsescu şi iată că şi Iohannis, sub control străin, mai ales american şi german, cu binoame, câmpuri tactice, jurisdicţii de excepţie, şi-au arestat mai ales concurenţii politici şi/sau economici din PSD şi din jurul PSD-ului, dar nu numai. Aceleaşi echipe de propagandişti care l-au slujit zelos zece ani contra cost şi imoral pe Băsescu îi vor în puşcărie pe inamicii lor, decretaţi în masă corupţi. Cei care sunt închişi să putrezească acolo şi să fie arestaţi şi cei încă liberi, ca Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta, Sebastian Ghiţă i tutti quanti.
Putem avea nişte legi mai solide, care să ducă la o administrare mai echilibrată, mai dreaptă a justiţiei? Foarte puţin probabil. Pentru că establishment-ul politico-mediatic e rupt în două. De-o parte, partidul care a câştigat categoric alegerile parlamentare şi câteva guri de tun ale propagandei, dintre cele mai eficace, Antena 3 şi România TV, şi, desigur, o bună parte a populaţiei, dar care nu se pune, pentru că în afară de vot e lipsită de orice instrument de putere. De cealaltă parte, binomul (SRI+DNA), băgat până în gât în politică prin încălcarea grosolană, pe faţă a tuturor legilor democratice, începând cu Constituţia şi terminând cu cutumele, cu acoperiţii lor câtă frunză şi iarbă din media, plus preşedintele Iohannis, care la doi ani de la preluarea funcţiei nu şi-a găsit încă tonul just, corect, echidistanţa, imparţialitatea, capacitatea de a arbitra, ritmul de croazieră. Preşedinţia României seamănă şi ea cu o televiziune controlată tot de serviciile secrete. PSD pare să-şi amintească, cu mult prea mare plăcere, de mandatele lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase şi parcă încearcă încă o dată, spre exasperarea adversarilor, să se desfăşoare ca un partid totalitar, stăpân pe toate pârghiile de putere care dau acces la corupţie. PNL-ul (cu PDL-ul mai puternic decât el în interior), PMP şi USR sunt nişte adunături care ori şi-au pierdut busola (PNL), ori n-au avut-o şi nici n-o vor avea vreodată (PMP, USR).
O a treia cale, cea a normalităţii, prin care să se acorde o a doua şansă celor care au greşit şi au ajuns în puşcărie sau sunt pe cale să ajungă, nu pare să fie posibilă. O opoziţie viguroasă vine şi din partea sistemului judiciar, care, în numele unui orgoliu chiar narcisist şi prost înţeles, îşi depăşeşte competenţele de decizie. Pentru că decizia, cel puţin conform teoriei, trebuie să se găsească în Parlament. Soluţia neutră a tehnocraţilor tocmai a fost compromisă în beneficiul net al PSD şi spre dezastrul evident al aşa-zisei drepte. Când te joci ipocrit cu focul (Iohannis, PNL), te poţi arde foarte rău. Şi n-avem în minte nici Colectiv, nici Bamboo.
Totuşi, românii au votat şi s-a degajat o majoritate clară. Îi revine deci Parlamentului obligaţia de a produce câteva legi care să restaureze echilibrul în întreaga societate – de dreapta, de stânga, forţe oculte sau secrete, media cumpărată şi înregimentată. Rămâne de văzut dacă Parlamentul actual va reuşi să oprească războiul româno-român sau va pune încă gaz pe foc, iar războiul se va înteţi.
„Cred că ar fi trebuit în prealabil o anumită pregătire în sens comunicațional. E un deficit pe care, eu, coparticipant în această coaliție, mi-l asum. E adevărat că nu am anticipat ceea ce a urmat: descinderea președintelui la ședința de guvern, manifestația de stradă, președintele care se duce în mijlocul participanților să-i ațâțe și continuarea acestui război. Probabil că am subestimat reacția sistemului. Deranjul e foarte mare după cum se vede”, a afirmat duminică Tăriceanu, la B1 TV.
Singurul criteriu pe baza caruia s-ar putea diferentia tratamentul a doua persoane condamnate la pedepse egale pentru fapte diferite este acela al riscului de recidiva. In acest sens, daca hotul de buzunare fara loc de munca dupa o eventuala gratiere ar putea fi tentat sa revina la vechile metehne odata ajuns intr-un autobuz aglomerat, directorul de la ANAF care a comis un abuz in serviciu si care nu mai poate reveni intr-o functie de conducere similara celei din care a plecat, nu mai are cum recidiva.
Iata tot atatea motive pentru care discriminarea operata de proiectul Ordonantei referitoare la gratiere in dauna condamnatilor pentru fapte de coruptie este o manifestare de populism desantat. Sau poate ca este mai mult decat atat. Condamnatii pentru coruptie nu trebuie gratiati intrucat printre ei au fost dositi detinutii politici, respectiv persoanele deranjante condamnate inainte de desfasurarea procesului pentru fapte pe care nu le-au savarsit. – Adrian Severin