Ponta și-a băgat în faliment partidul! Nu mai au bani nici de salarii, care proveneau din fonduri publice

269

Pro România rămâne fără subvenția lunară de la stat din cauza datoriilor neachitate. Astfel, și președintele partidului, Victor Ponta, a ramăs de trei luni fără salariul de la partid, anunță Europa Libera.

Din luna septembrie, conform datelor Autorității Electorale Permanente, Pro România nu mai poate face nici o cheltuială din ce primește de la bugetul de stat. În acest an, Pro România a beneficiat de o subvenție de peste 3.2 milioane de lei (peste 640.000 de euro), datorită scorului înregistrat la alegerile locale. La parlamentare, partidul nu a trecut de pragul de 5% pentru avea reprezentare în forul legislativ.

Potrivit informațiilor obținute de Europa Liberă, Pro România ar putea avea din nou acces la banii publici începând cu luna februarie 2022, dacă nu apar alte executări silite. Potrivit surselor citate, Pro România încearcă să deblocheze sumele pe care ar fi trebuit să le încaseze de la Autoritatea Electorală Permanentă.

Printre cei care apăreau că încasează salariu de la Pro România, până în luna august, se numără chiar președintele partidului Victor Ponta. Fostul premier încasa un salariu lunar brut de 5.000 de euro, după cum a dezvăluit în exclusivitate Europa Liberă.

Salarii de la partid primeau și apropiații lui Victor Ponta, toți banii provenind de la bugetul de stat.

La începutul anului 2021, Pro România a achiziționat un autoturism electric marca Tesla X, peste 500 cp, cu o valoare de peste 130.000 de euro, după cum a prezentat Europa Liberă. Mașina a fost folosită de partid însă doar nouă luni, deoarece a fost scoasă la vânzare în această toamnă pentru a acoperi datoriile.

Ancehta poate fi citită aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.