Poluarea, în scădere în Timișoara și în județ

70

Grupul județean privind coordonarea aplicării planurilor de menținere a calității aerului și a planurilor de calitate a aerului s-a reunit, marți, la Prefectura Timiș. Concluziile sunt că poluarea este în scădere, chiar și în Timișoara. Însă trebuie menționat faptul că datele sunt pe luna aprilie, iar în starea de urgență traficul auto și mobilitatea cetățenilor au fost extrem de reduse, ceea ce s-a tradus prin aer mai curat.

Reprezentantul Agenției pentru Protecția Mediului Timiș a prezentat situația depășirilor pentru indicatorul PM10 și a problemelor apărute în special, pentru că România nu a reuşit să respecte limitele maxime admise de dioxid de azot (NO2 ) în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, şi nu a luat măsurile adecvate pentru a păstra cât mai scurte posibile perioadele în care s-au înregistrat depăşiri, așa cum precizează Executivul comunitar.

În ceea ce privește depășirile, reprezentantul APM Timiș a afirmat că, în comparație cu anul 2019, anul acesta s-au înregistrat mult mai puține depășiri, acestea fiind cauzate, în special, de lipsa precipitațiilor. În cazul indicatorului particule in suspensie PM10, în luna aprilie a anului 2020, comparativ cu luna aprilie a anului 2019, procentul de reducere a mediei lunare este cuprins între 6 și 26%.

Pentru indicatorul dioxid de azot (NO2) în anul 2020 s-a înregistrat o scădere a nivelului poluanților atmosferici, față de aceeași perioada a anului 2019, în cazul dioxidului de azot (NO2), mediile lunare înregistrate s-au redus cu un procent cuprins între:

• 10 și 38 % in luna martie;

• 17 și 54 % in luna aprilie;

• 22 și 69 % in luna mai.

Totodată, reprezentantul Primăriei Municipiului Timișoara a prezentat situația elaborării ”Studiului privind Calitate a Aerului în Municipiul Timișoara”, aflat în stadiu de avizare. În acest plan sunt cuprinde măsurile pentru reducerea indicatorului PM10, care implicit vor duce la scăderea concentrației de dioxid de azot în municipiul Timișoara.

În continuare au fost puse în discuție probleme legate de deșeurile abandonate pe domeniul public, curățenia/salubrizarea în municipiul Timișoara precum și alte activități întreprinse în contextul pandemiei de Coronavirus.

În ceea ce privește deșeurile, Garda de Mediu și Poliția Locală a municipiului Timișoara au prezentat rezultatele acțiunilor de control și sancțiunile aplicate pentru nerespectarea legislației privind regimul deșeurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.