15.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Polițiști locali, agresați în misiune

Polițiștii locali aflați în patrulare în acest week-end, în zona centrală a Timișoarei, au intervenit în două cazuri cu violență, luând imediat măsurile legale în aceste cazuri, deși au fost ei înșiși agresați de cei depistați.

”Unul din aceste cazuri a avut loc în seara zilei de vineri, în jurul orei 23, când polițiștii locali aflați pe str. Alba Iulia, au fost sesizați de un bărbat de 40 de ani că a fost înjurat și scuipat de un alt bărbat, în Piața Victoriei. Imediat polițiștii locali s-au deplasat pentru a verifica aspectele relatate, identificându-l pe P.V., de 39 de ani, din Timișoara. Când a fost luat la întrebări, acesta a devenit agresiv, lovindu-l pe unul din polițiștii locali cu pumnul în zona abdominală. Cel în cauză a fost sancționat cu 1000 lei conform Legii 61/1991 republicată pentru proferarea de injurii și a fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj”, aflăm de la Poliția Locală.

Un al doilea caz a avut loc sâmbătă, în jurul orei 23.45, în Piața Victoriei, când patrula de polițiști locali a observat pe platoul din fața Operei un bărbat care tulbura liniștea publică și agresa persoanele din zonă, fiind într-o avansată stare de ebrietate. Mai mult, acesta avea asupra sa și un cuțit. Bărbatul a fost identificat în persoana lui G.N., de 37 de ani, din Hunedoara. Cel în cauză a devenit agresiv la somațiile polițiștilor locali de a se supune controlului corporal, lovind cu pumnul în față polițista locală aflată în patrulă. Acesta a fost însă imediat imobilizat și încătușat fiind predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor pentru comiterea infracțiunii de ultraj. În ambele cazuri, după prezentarea în fața procurorilor, pe numele celor doi au fost emise mandate de arestare preventivă pe 29 și respectiv 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

An aniversar, zi de sărbătoare la Teatrul „Merlin”

Așa cum a promis, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” sărbătorește lună de lună prin acțiuni culturale, dar și evenimente de anvergură cei 75...

Citește și :