14.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Polițist cercetat pentru luare de mită, arestat preventiv

Magistraţii de la Tribunalul Vaslui au decis, joi, arestarea preventivă a unui poliţist de la Postul din comuna Todireşti, acuzat de fapte de corupţie.

„Având în vedere decizia instanţei, va fi luată măsura legală a suspendării din funcţie a colegului nostru, care a deţinut funcţia de ajutor de şef de post”, potrivit IPJ Vaslui.

Procurorii DIICOT au efectuat percheziţii la postul de poliţie şi la domiciliul poliţistului, suspectând infracţiuni de luare de mită, acces ilegal la un sistem informatic şi transfer neautorizat de date informatice.

„Ca urmare a percheziţiilor desfăşurate, în baza probatoriului administrat în cauză de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul SJA Vaslui, procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale şi, ulterior, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de agentul de poliţie, reţinându-se comiterea infracţiunilor de luare de mită, două infracţiuni de şantaj, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic şi transfer neautorizat de date informatice. În fapt, în acest an, în contextul organizării unor acţiuni poliţieneşti, agentul de poliţie a pretins şi primit o sumă de bani de la un agent economic care a făcut obiectul verificărilor. Totodată, în perioada 2017 – 2018, poliţistul a accesat fără drept sisteme informatice protejate prin parole, transferând date şi informaţii confidenţiale pe un dispozitiv, pe care ulterior le-a folosit la şantajarea a două părţi vătămate în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale”, precizează sursa citată.

Sursa: agerpres.ro

Alte subiecte :

Căutăm jandarmi juniori pentru o zi

Vrei să te joci cu cei mai fideli parteneri, cățelușii Jandarmeriei? Ți-ar plăcea să pornești sirenele mașinilor de intervenție? Ziua Jandarmeriei...

Decernare, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler directorului general al TNTm

Joi, 28 martie 2024, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare...

Citește și :