13.1 C
Timișoara
vineri 13 iunie 2025

Poliția Locală Timișoara vă invită și în acest an, în 21 mai, la Ziua Porților Deschise

Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara marchează, ca în fiecare an, în data de 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena, Ziua Poliției Locale prin evenimentul Ziua Porților Deschise, manifestare devenita deja o tradiție. Astfel, toți cei care doresc să viziteze sediul instituției de pe Str. Avram Imbroane nr. 54 pentru a afla informații, a vedea elementele din dotarea acestora, inclusiv mijloacele de deplasare, sala de sport unde se pregătesc, o pot face în intervalul 10-13.

Totodată, copiii care vor fi prezenți vor avea un loc special amenajat unde vor putea desena și participa astfel la concursul de desen „Polițistul local – prietenul copiilor”, în cadrul căruia vor putea primi, prin tragere la sorți, premii constând în rechizite și rucsacuri, puse la dispoziție în baza unui proiect dintre Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara și Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Timiș. De asemenea, vor putea aduce cu ei desene pe aceeași temă, menționând pe spatele acestora numele, școala și clasa din care fac parte. Polițiștii locali îi așteaptă, așadar, pe toți cei interesați să viziteze instituția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Număr de locuri în creștere pentru admiterea la Universitatea Politehnica Timișoara

Pentru anul de învățământ 2025-2026, Ministerul Educației și Cercetării a alocat Universității Politehnica Timișoara 2300 de locuri bugetate la ciclul de licență, în creștere...

SIGMA – o moștenire educațională în mișcare. Două evenimente dedicate influenței grupului SIGMA, în contextul aniversării a 35 de ani de la reînființarea Facultății...

Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara (UVT), în parteneriat cu Fundația Art Encounters și Galeria Jecza, organizează două evenimente...

Citește și :