Poliția Locală Timișoara organizează concurs pentru trei posturi de agenți de securitate la Serviciul Pază Obiective

29

Direcția Poliția Locală Timișoara scoate la concurs trei posturi de agenți de securitate în cadrul Serviciului Pază Obiective.

Condițiile pentru ca persoanele interesate să poată participa sunt să fie cetățeni români sau ai unui stat membru al Uniunii Europene și să aibă peste 18 ani, să fie absolvenți de studii medii sau gimnaziale, să aibă vechime în muncă de minim 2 ani, să fie apți din punct de vedere medical și psihologic, să nu aibă antecedente penale pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, să fie atestați profesional, potrivit prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Termenul de depunere a dosarelor este între 27.06.2022-08.07.2022, iar proba scrisă va avea loc în data de 19 iulie 2022, urmată de interviu, în termen de 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.

Cei interesați pot intra pentru detalii pe pagina web a Poliției Locale Timișoara, www.politialoctm.ro, la secțiunea Despre Poliția Locală – Cariera sau pot solicita informații la telefon 0256.206.011.

LĂSAȚI UN MESAJ