Poliția locală primește noi atribuții. Vezi ce va avea dreptul să facă!

5661

Având în vedere că reglementările actuale sunt vagi, un grup de 14 parlamentari PNL a depus un proiect de lege prin care să permită poliţiştilor locali să dirijeze traficul, să legitimeze şoferi şi să aplice amenzi, pentru a avea aceleaşi atribuţii ca Poliţia rutieră.

Potrivit Legii 155/2010, care reglementează activitatea Poliţiei locale, instituţia are atribuţii şi în privinţa circulaţiei pe drumurile publice, însă ele nu sunt precizate explicit. OUG 195/2002, care prevede atribuţiile poliţiei rutiere, nu a fost modificată după intrarea în vigoare a Legii 155, ceea ce a dus efectiv la un vid legislativ. În practică, s-au evidenţiat aplicări neunitare ale legii, fiind cazuri în care Poliţia locală, în baza Legii 155, a aplicat amenzi, iar instanţa le-a anulat, iar alte cazuri în care ele au fost susţinute.

Proiectul iniţiat de cei 14 parlamentari PNL modifică OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, adăugând şi Poliţia locală la toate capitolele în care Poliţia rutieră are atribuţii.

7 COMENTARII

  1. @Leli-sa puna ce la salariu?In Timisoara un inutil local nou angajat (nu guard) ia in mana 3200 lei doar pt faptul ca exista .Inmulteste suma (minima ) cu numarul exacerbat de inutili locali(aprox 372 din care cei mai multi se „zbay sa supravietuiasca „cu salarii de 4000-4600lei) si va da o gaura frumoasa la buget !
    Voi acesti inutili locali ar trebui sa fiti desfintati total!Marsati pe ideea tampita ca „asa este in toata UE”, ei bine nu este deoarece DOAR 7 tari mai au asemenea capuse restul renuntand treptat la ele (ultima tara fiind Belgia la sfarsitul anului 2016).

Dă-i un răspuns lui Leli Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.