Poliţele RCA s-ar putea scumpi cu 20 de procente

304

Poliţele auto s-ar putea scumpi cu până la 20%, avertizează surse din piaţa RCA! Motivul? Toate limitele în ceea ce priveşte modul de calcul al tarifelor asigurărilor vor dispărea. Comisia Europeană susţine că actuala Lege RCA trebuie modificată, pentru că acum încalcă libertatea societăţilor de asigurare în a-şi stabili singure preţurile.

Ministerul de Finanţe a elaborat deja proiectul de lege cu toate modificările necesare. Reprezentanţii ASF susţin că valoarea primelor nu va creşte.

În prezent, pentru o poliţă RCA în valoare de 150 de lei, 37 de lei reprezintă cheltuielile administrative. Adică, 25% din costul asigurării. În acest caz este suma maximă pe care o pot percepe societăţile de asigurare.

Dacă plafonul de 25 de la sută va fi eliminat, aşa cum prevede un proiect al ministerului de Finanţe, atunci preţurile RCA vor creşte, spun surse din Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Şi şoferii cu risc ridicat de accidente sunt vizaţi de modificările legislative. Ca ei să nu plătească poliţe foarte scumpe, ASF a introdus în trecut obligaţia ca asigurătorii să le poată calcula preţuri mai mari cu maximum 30% faţă de cei care nu au produs accidente.

Acest plafon va fi eliminat, iar societăţile de asigurare vor putea calcula preţurile cum doresc.

Sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.