20.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Politehnica Timişoara a adus victoria de la Brașov

Politehnica Timişoara a câştigat trei puncte foarte importante, în etapa a XIV-a a Ligii 2, pe terenul celor de la Fotbal Club Braşov. Alb-violeţii au abordat excelent partea secundă a partidei de sub Tâmpa, mai ales după ce Erik Gerbi a deschis scorul în minutul 55, şi echipa timișoreană s-a impus cu 1-0.

Primele minute dintre cele două vecine de clasament înaintea acestui weekend au fost destul de fragmentate de câteva faze fixe. Gazdele au beneficiat în minutul 10 de o lovitură liberă din poziţie bună, dar şutul lui Constantin a fost peste transversală. Braşovenii au controlat apoi mai mult mingea, alb-violeţii având primele şanse pe contraatac pe fondul unui joc lăsat mai liber. Însă Radu (min. 21) şi Doru Andrei, după o acţiune personală foarte bună, nu au reuşit să-l învingă pe Lungu. După aceste momente echipa noastră a echilibrat şi situaţia posesiei. Ultimele ocazii ale părţii întâi au venit din interiorul careului. Dar Bîrnoi (40), cu un şut pe jos, deviat în corner, pentru Politehnica, respectiv El Azzouzi, cu o reluare pe lângă ţintă după o lovitură de colţ pentru ardeleni, nu au putut modifica nici ei tabela.

Scorul avea să fie deschis la zece minute după pauză. O degajare a lui Păduraru l-a păcălit pe Gherghe, mingea a căzut bine pentru Gerbi, al cărui şut cu stângul, din prima – uşor lateral, a trecut printre picioarele goalkeeperului Lungu. Următoarele minute au fost mult mai bune pentru elevii lui Nicolae Croitoru, care-şi puteau mări avantajul la ocazia din minutul 59, când acelaşi Gerbi a reluat cu capul peste poartă din centrarea lui Bîrnoi. Braşovenii au replicat prin Mihalcea (68) cu un şut din afara careului, dar pe lângă bara din dreapta lui Păduraru. Ocazie mare pentru gazde a fost cu 11 minute înainte de final, când H. Popa a fost blocat de Păduraru în careu. Apoi Radu (81) l-a pus şi el la încercare pe portarul braşovean, care a respins în corner. Din faza fixă rezultată Mera putea face 2-0, dar a trimis alături din şase metri.

De remarcat că în minutul 80 la Politehnica a debutat în meciurile oficiale la seniori un nou „produs propriu” – Daniel Olariu (2004). Iar în minutul 88 juniorul nostru a fost aproape de gol, Lungu respingând iarăşi în corner. Nou intratul Sami Costea l-a copiat la două minute distanţă, de această dată cu un şut aproape de firul ierbii. Nimic important nu s-a consemnat în prelungiri şi alb-violeţii şi-au atins azi obiectivul: 3 puncte vitale în clasament.

În urma acestui rezultat Politehnica rămâne pe poziţia a 15-a, dar are acum 14 puncte după 14 etape. Runda viitoare alb-violeţii primesc replica celor de la CSA Steaua.

FC Braşov: C. Lungu – Drăgoi, Gherghe, Al. Sabău, Dumbravă – Leonte, V. Constantin – R. Iorga, Vl. Mihalcea (74, I. Roşu), Boţia (78, H. Popa) – El Azzouzi (78, Fustar). Pe bancă: Gârniţă – R. Sburlea, D. Panait, A. Mitroi. Antrenor: Călin Moldovan.

Politehnica: Păduraru – Sofran, Mera (cpt.), Scutaru, Pamfile – D. Radu, Ignea, Zaluschi, D. Andrei (88, S. Costea) – Bîrnoi (80, D. Olariu), Gerbi (90+1, Bocşan). Pe bancă: Murariu – Moţiu, Prodan, Haţegan. Antrenor: Nicolae Croitoru.

Nicolae Croitoru:
„A fost un joc dificil, aşa cum ne aşteptam. O primă repriză în care am fost preocupaţi să nu dăm prea multe şanse adversarului, pentru a încerca să surprindem pe contraaac. Cel puţin această parte de atac/contraatac nu ne-a ieşit foarte bine. Însă repriza a doua a fost mult mai bună. În care am înscris, ne-am creat şi alte ocazii de gol. Şi în mare parte am avut controlul jocului. E o victorie importantă pentru noi, pentru că aveam mare nevoie de cele trei puncte, pe de o parte, iar pe de altă parte pentru faptul că ne dă şi încredere şi linişte pentru săptămâna următoare, ca să pregătim finalul de an”

Despre debutul lui Daniel Olariu (17 ani): „Cu puţină şansă un debut cu gol. Şi el a avut un şut bun, o situaţie bună de a înscrie. Ne bucurăm pentru el şi cred că trebuie remarcat că la un moment dat aveam patru juniori în teren plus un jucător sub 21 de ani”
„Sperăm ca şi săptămâna viitoare să facem un joc bun… Mai ales că există posibilitatea, din ce am citit în presă, să se dea drumul la jocurile cu spectatori şi mi-aş dori prin rezultatele acestea pozitive să le facem şi lor o bucurie”

Alte subiecte :

Citește și :