11.2 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Politehnica are din nou antrenor: Bogdan Andone

A fost un început de vară cu multe necunoscute pentru clubul studențesc. A fost linişte în privinţa echipei de seniori, pe canalele oficiale de comunicare, tocmai de aceea conducerea clubului le mulţumește suporterilor pentru răbdare şi îi asigură că toţi cei implicaţi în proiectul Politehnica Timişoara – UPT, AST Druckeria şi Cramele Recaş, alături de toţi ceilalţi acţionari, au lucrat în toată această perioadă de pauză competiţională. S-a vrut aducerea la cunoștința publicului a lucrurilor concrete, după o perioadă grea, nedorită, iar în perioada următoare vor mai fi multe noutăţi. Astfel, prima veste importantă e că Politehnica are un nou antrenor principal.

Clubul timișorean a ajuns la un acord cu Bogdan Andone. Antrenorul ardelean a semnat un contract pe doi ani de zile cu Politehnica Timişoara, cu drept de prelungire pentru încă un sezon.

Pentru antrenorul în vârstă de 47 de ani e a doua perioadă la conducerea băncii tehnice a echipei. Primul său mandat în alb-violet s-a desfăşurat în ediţia 2017-18 a Ligii 2, între 14 iunie 2017 şi 14 martie 2018. Perioadă în care „Băieţii în ghete” au câştigat jumătate din meciurile oficiale disputate.

Bogdan Ioan Andone s-a născut pe 7 ianuarie 1975, la Aiud (Alba). A început fotbalul la Corvinul Hunedoara şi a evoluat de-a lungul carierei de jucător la cluburi precum: Sportul Studenţesc, FC Braşov, Rapid Bucureşti (campion 1998-99), Farul Constanţa, Oţelul Galaţi, Ferencvaros (câştigător al Cupei Ungariei 2002-03), Apollon Limassol (campion şi câştigător al Supercupei Ciprului 2005-06), Alki Larnaca şi Ermis Aradippou (ambele tot în Cipru).

Ca tehnician, Andone le-a pregătit pe FC Voluntari, Olimpia Satu Mare, Politehnica Timişoara, Metaloglobus Bucureşti, Energeticianul (actuala Viitorul Pandurii), FCSB şi AFC Astra. Cu cea din urmă s-a clasat pe locul 3 în Liga I (ediţia 2019-20).

Reunirea echipei e programată joi, 23 iunie, de la ora 18.00, pe arena „Ştiinţa”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

UDMR Timiș anunță susținerea candidaturii lui Alfred Simonis la președinția Consiliului Județean Timiș

    Liderii timișeni ai maghiarilor spun că au luat această decizie pentru ,,reprezentarea interesului comunității noastre în toate împrejurările”. În comunicatul de presă transmis...

Politicianul gol

Citește și :