12.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Poli sărbătorește Ziua Națională cu un meci de Cupă

Politehnica vrea să aibă parte mâine, 1 decembrie, de o nouă seară frumoasă în Cupa României pe arena „Dan Păltinişanu”. Iar timişorenii pot susţine din nou echipa, la doar trei zile de la victoria importantă obţinută în campionat. De această dată primim vizita unei alte alb-violete cu tradiţie în fotbalul românesc – prim-divizionara FC Argeş. Miza: accesul în semifinalele competiţiei K.O.

„Ne aşteptăm la un joc foarte dificil, asta este clar, FC Argeş e una dintre echipele bune ale primei ligi. Au demonstrat-o şi la jocul de la Arad. E o echipă pragmatică, o echipă experimentată şi este clar că, în mod normal, ei pornesc cu prima şansă. Însă acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Rapid. Şansele noastre, atâtea câte sunt, trebuie să ni le jucăm până la final”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.

Jocul cu piteştenii vine la doar trei zile distanţă de la succesul obţinut în Liga 2 cu CSA Steaua (scor 2-1) în aceeaşi locaţie, fapt pentru care e de aşteptat ca gazonul bătrânei arene să nu se prezinte în cele mai bune condiţii. „A fost destul de moale terenul, rămâne de văzut cum va fi vremea zilele următoare”, a precizat Croitoru. Echipa noastră nu va putea miza nici la acest meci pe serviciile lui Sebastian Serediuc şi Harrison Devenish-Meares (accidentaţi).

Cele două adversare de miercuri s-au întâlnit în Liga 2 în urmă cu mai bine de doi ani. Pe 5 octombrie 2019 a fost 3-0 pentru Politehnica pe „Ştiinţa”. Meci în care căpitanul Ioan Mera a marcat o „dublă”! Acel campionat a fost întrerupt după doar 24 de runde din cauza coronavirusului, dar argeşenii fiind în „Top 6″ au disputat un play-off în urma căruia au promovat pe prima scenă.

„Normal, cu FC Argeş o să fie mai greu, e o echipă care joacă bine, au rezultate, sunt în luptă pentru play-off, va fi un meci greu, dar noi ne jucăm şansa noastră şi poate o să mergem mai departe în Cupa României”, a spus Ioan Mera. Acesta a vorbit după ultimul joc de campionat şi despre starea precară a stadionului principal al Banatului: „Terenul este destul de rău… arată rău de câţiva ani. Ar trebui să-l dărâme, să facă alt stadion. În fiecare an se pune pe Facebook noul stadion… nu vreau să intru în politică, dar ar trebui să se facă ceva pentru oraşul acesta!”.

Piteştenii ocupă locul 7 în Liga I, cu 27 de puncte după 17 meciuri disputate. În competiţia K.O. Argeşul le-a depăşit pe Dinamo (2-1), în faza optimilor de finală, şi FC Botoşani (4-2), în 16-imi. Echipa noastră a trecut de Şoimii Lipova (scor 2-1), Unirea Slobozia (1-o) şi FC Rapid (2-0).

Partida Politehnica Timişoara – Campionii FC Argeş se dispută mâine, de Ziua Naţională, de la ora 18.30, pe stadionul „Dan Păltinişanu”. Duelul contează pentru sferturile de finală ale Cupei României şi este în manşă unică. Accesul spectatorilor este permis, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

Alte subiecte :

Citește și :