9.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

PNL vrea egalitate de șanse între femei și bărbați în funcțiile publice

Deputatul PNL Caraș-Severin, Valeria Schelean Șomfelean, a făcut publică intenția partidului de dreapta din care face parte de a susține prezența mai multor femei în funcții și demnități publice la nivel național.

Astfel, la inițiativa parlamentarilor PNL, Comisia Juridică din Camera Deputaților a elaborat un raport prin care propune Plenului aprobarea unui proiect de lege care să promoveze principiul egalității de șanse dintre femei și bărbați.

Textul amendamentului PNL se referă la faptul că „Pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată dublu proporțional cu numărul mandatelor obținute în alegeri de candidații femei.”

Prin acest amendament PNL încearcă să impulsioneze partidele politice să respecte egalitatea de gen impusă prin actele normative adoptate la nivelul anului 2016 și care nu au fost respectate la alegerile trecute.

”Acest amendament vine din nevoia observată cu ocazia alegerilor locale și generale din anul 2016, când, punerea în aplicare a Legii din 2016 – prin care s-a statuat în sensul că listele de candidați propuși de către partidele politice trebuie să conțină, în procent de 30%, reprezentarea ambelor sexe – a scos la iveală deficiențele acestui act normativ. Astfel, Legea din 2016 nu impune ca locurile considerate ca fiind eligibile să fie repartizate în acest procent între bărbați și femei și, astfel, a permis tot promovarea, cu preponderență, a bărbaților în astfel de demnități”, spune Valeria Schelean Șomfelean.

Deputatul cărășean precizează că nevoia unei astfel de reglementări care să susțină prezența femeilor în funcții și demnități publice, va face ca problemele de pe agenda femeilor, probleme care țin de sănătatea femeii, a copiilor, de familiei, de educație, sănătate, se vor regăsi mai curând în preocupările factorilor de decizie atunci când proporția de gen este echilibrată.

Proiectul de lege urmează să intre în perioada următoare în dezbaterea Camerei Deputaților și, ulterior, să primească votul plenului acesteia, în calitate de Cameră decizională, mai afirmă parlamentarul PNL.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

An aniversar, zi de sărbătoare la Teatrul „Merlin”

Așa cum a promis, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” sărbătorește lună de lună prin acțiuni culturale, dar și evenimente de anvergură cei 75...

Lugojul azi | Strategii de campanie electorală, pe ultima turnantă, la Lugoj

Alegerile locale bat la ușă și mai toți candidații pentru funcția de primar al municipiului Lugoj au început să-și calculeze sprintul final. Cei trei „mari”...

Citește și :