Platformă Cloud de înaltă performanță la UPT

73

Proiectul, în valoare totală de peste 4 milioane de lei, are ca principal obiectiv realizarea unui nod cloud de tip HPC eterogen dedicat pentru derularea proiectelor de cercetare, precum și pentru susținerea activităților didactice.

Scopul principal al proiectul este de creștere a capacităţii de cercetare şi inovare ale UPT, în vederea ridicării nivelului de competitivitate şi vizibilitate ştiinţifică al instituţiei pe plan național și internațional și îmbunătățirii capacităţii de transfer tehnologic pentru rezultatele de cercetare, prin crearea unui nod cloud bazat pe tehnologii deschise, conectat reţelelor naționale și internaţionale de infrastructură cloud de cercetare, cu aplicabilitate în colectarea, stocarea, analiza, procesarea, distriburea şi protecţia masivelor de date eterogene produse în cadrul iniţiativelor de cercetare şi inovare derulate în regiunea de vest a României.

De noua structură vor beneficia toate cadrele didactice, cercetătorii și doctoranzii din UPT, indiferent de domeniul de cercetare în care activează (având astfel acces la servicii centralizate de putere de calcul, stocare și productivitate), partenerii de cercetare publici/privați ai UPT, studenții ce urmează programe de master, în special cele orientate pe cercetare, studenții ciclurilor de licență, pentru realizarea proiectelor, elevii de liceu, pentru proiecte și competiții, absolvenții și studenții UPT cu spirit antreprenorial ce doresc să lanseze un produs și au nevoie de servicii de infrastructură pentru soluțiile pe care le dezvoltă.

Proiectul presupune amenajarea unui spațiu dedicat de tip dataroom, în incinta UPT, cu o suprafață de 80 mp, din care 50 mp va fi dedicat doar serverelor, infrastructură de internet de minim 3 Gbps, sistem de ventilație, răcire și control al umidității, supraveghere video, control acces, sistem de alarmă antiefracție etc. În cadrul conferinței de deschidere, rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, care este și managerul proiectului, a vorbit despre necesitatea infrastructurilor de tip cloud în dezvoltarea viitoare a UPT, prof.univ.dr.ing. Marius Marcu, arhitectul soluției cloud, a prezentat obiectivele și direcțiile de implementare ale proiectului CloudPUTing, iar prof.univ.dr.ing. Mihai Micea, manager de implementare tehnică, a pus accentul pe susținerea activităților de cercetare și didactice folosind infrastructura cloud.

În ceea ce privește valorificarea proiectului, sunt vizate proiecte ale companiilor ce doresc să testeze anumite tehnici de învățare specifice pe datele de care dispun, dezvoltarea de cursuri practice de pregătire și perfecționare pe domeniul infrastructurilor cloud și al dezvoltării aplicațiilor pentru cloud, precum și integrarea într-un sistem national de tip cloud computing, de înaltă performanță, având ca principale noduri, centrele universitare majore din Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.