Plângere penală împotriva fostului rector al Universității Tibiscus din Timișoara

2507

Conf. univ. dr. Corina Mușuroi, fostul rector al Universității Tibiscus din Timișoara, s-a ales cu o plângere penală după ce și-a continuat activitatea ca rector și după expirarea mandatului obținut în urma alegerilor.

Plângerea depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara vorbește despre infracțiuni extrem de grave: exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, uzurpare de calități oficiale, fals și uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale, uzurpare de funcții oficiale, fals intelectual, fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnătură privată și gestionarea frauduloasă a patrimoniului, toate săvârșite în formă continuată — spun autorii plângerii.

În concret, se reclamă faptul mandatul de rector al conf. univ. dr. Corina Mușuroi s-a încheiat pe 28.09.2016 și că, din acel moment, conducerea universității ar reveni Consiliului de Administrație.

Se invocă și o adresă din 18 iulie 2017, a Ministerului Educației, care stipulează clar: „conf. univ. dr. Corina Mușuroi nu mai deține calitatea de rector al Universității Tibiscus din Timișoara”, din luna septembrie 2016, și nu mai poate semna documente, iar Ministerul Educației nu a avizat nici Carta universitară: „Semnarea actelor în calitate de rector, în continuare, reprezintă un concurs de fapte care pot fi încadrate ca infracțiune în formă continuată, de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, prevăzută și sanționată de art. 348 din Codul penal — uzurpare de calități oficiale —, prevăzută și sanționată de art. 258 Cod penal. Utilizarea ștampilei cu mențiunea Ministerul Educației, în continuare, în situația în care aceasta nu a fost emisă, după aprobarea HG nr. 26 din 2017, privind organizarea și funcționarea MED, reprezintă infracțiune de uz de fals, prevăzut și sancționat de art. 323 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzut și sancționat de art. 320 Cod penal, uzurparea funcției, prevăzută și sancționată de art. 300 din Codul penal”.

Mai mult, Universitatea Tibiscus din Timișoara a fost inclusă și într-un program de monitorizare al Ministerului Educației și, e drept, nu traversează cea mai roz perioadă din activitatea sa.

Universitatea Tibiscus din Timișoara a pierdut licența pentru Radio Campus. Postul de radio s-a închis!

CNA a decis, în august 2015, să nu prelungească licența audiovizuală a Radio Campus, deținută de Universitatea Tibiscus Timișoara, din cauză că stația avea un profil tematic-universitar, dar, în ultimul an și jumătate, a difuzat doar muzică, fapt pentru care postul s-a închis pe 4 septembrie.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, în ședința de marți, o solicitare primită de la Universitatea Tibiscus Timișoara de prelungire cu nouă ani a licenței audiovizuale pentru Radio Campus.

Radio Campus era un post de radio cu profil tematic-universitar, care a fost lansat în anul 2007 și a funcționat în baza unui parteneriat cu Facultatea de Jurnalism a Universității Tibiscus. Această facultate privată a fost lichidată începând cu anul universitar 2014–2015, ca urmare a unei hotărâri din iulie 2014 a Guvernului.

În ședința CNA s-a constatat că, în ultimul an și jumătate de activitate, Radio Campus a difuzat doar muzică și niciun program educațional, nefiind respectat, astfel, profilul acestui post.

Totodată, potrivit dosarului depus la CNA de reprezentanții Radio Campus, postul de radio ar fi urmat să difuzeze în special muzică și doar 8% programe educative și culturale.

Astfel, CNA a decis să nu prelungească licența audiovizuală a Radio Campus.

„De un an și jumătate nu se întâmplă nimic (la Radio Campus, n.r.), și acum vin cu idei că vor colabora și vor găsi soluții. Este vorba despre un oraș ca Timișoara, în care nu se exploatează o frecvență”, a spus Lorand Turos pentru Mediafax, după ce membrii CNA i-au audiat pe reprezentanții Radio Campus.

Decizia de neprelungire a licenței Radio Campus a fost luată cu opt voturi „pentru” (Florin Gabrea, Lorand Turos, Viorel Buda, Laura Georgescu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea). Doar membri CNA Gabriel Tufeanu și Monica Gubernat au votat „pentru” prelungirea licenței, fapt care ar fi presupus că Radio Campus ar fi putut emite în continuare.

Monica Gubernat a spus, pentru Mediafax, că are o slăbiciune pentru tot ceea ce înseamnă mediul universitar, acesta fiind motivul pentru care a vrut să mai dea o șansă postului Radio Campus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.