Pieton decedat după ce a fost acroșat de o autoutilitară, pe un drum din Banat

55

Un pieton a murit, în noaptea de luni spre marți, pe un drum din Banat. Bărbatul a fost acroșat de o autoutilitară, circula pe șosea și nu purta nici măcar vestă reflectorizantă.

Accidentul s-a petrecut pe DN6, în apropiere de localitatea Constantin Daicoviciu. Polițiștii din Caraș-Severin au transmis că: ”din primele cercetări, s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 45 de ani din Timișoara, conducea o autoutilitară din direcția Caransebeș către Lugoj, la intrarea în localitatea Constantin Daicoviciu, surprinde și accidentează cu partea dreaptă față a autoutilitarei, un pieton de 49 de ani, care circula pe partea carosabilă, în aceeași direcție de mers fără a purta îmbrăcăminte prevăzută cu elemente fluorescent reflectorizante”.

În urma impactului, pietonul de 49 de ani a murit. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. Cadavrul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

1 COMENTARIU

  1. Șoferul este VINOVAT, indiferent ce scuze invoca. Statisticile au demonstrat că posesorii de autoutilitare au sporit cu multe procente accidentele grave, datorita modului agresiv și cu viteza prea ridicata cu care conduc.
    Dar și farurile care luminează neconform, orbindu-ipe cei din sens opus, pot provoca accidentul prin lipsa de vizibilitate.
    RAR și Poliția rutieră ar trebui să facă controale multmai des in aceasta privința.
    Stat în DISOLUTIE

Dă-i un răspuns lui Insider Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.