7.2 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Phoenixul Banatului, Nicu Covaci, la pragul 70! VIDEO

Pictor și sculptor, cum se recomandă de câtva timp, Nicolae ”Nicu” Covaci s-a născut la 19 aprilie 1947, la Timișoara.
Compozitor, cântăreț, chitarist, cunoscut mai ales ca fondator și lider al formației Phoenix, Nicu Covaci a fost singurul copil al unei croitorese, Tamara, originară din Basarabia și al unui bănățean de lângă granița cu Serbia.
Nicu Covaci a crescut fără tată până la vârsta de vreo 11 ani, acesta fiind deținut politic la Canalul Dunăre-Marea Neagră timp de vreo 10 ani.
A părăsit România în 26 octombrie 1976, stabilindu-se mai întâi în Olanda, apoi în Germania și, într-un final, în Spania, unde și locuiește, la Moraira.

Phoenix a fost înființată în 1962, la Timișoara, deschizătoare de drumuri, a dat naștere subgenului rock numit etno rock, inspirat din folclorul românesc.
Prima compoziție proprie a fost piesa „Știu că mă iubești și tu”, înregistrată la radio în 1964.
Din anul următor, datează alte două înregistrări („Bun e vinul ghiurghiuliu” și „Pădure, pădure”), care erau și primele melodii din rockul românesc inspirate din folclor.
Imediat după plecarea lui Moni Bordeianu în S.U.A., Phoenix a fost interzisă pentru mai bine de un an.
Apoi, turneul din decembrie 1970 – ianuarie 1971 a fost încununat de succes. Și așa a început legenda…

În noaptea de 1 spre 2 iunie 1977, camionul cu formația ascunsă în boxe părăsește țara prin vama de la Porțile de Fier.
După mai multe ore de stat în vamă, în timpul cărora camionul este percheziționat de către grăniceri, Nicu Covaci, care emigrase legal în Olanda cu un an înainte, reușește să-i scoată clandestin din România, trecând în Iugoslavia.
Mircea Baniciu, rămas în țară, scoate câteva discuri folk („Mircea Baniciu” – 1980, „Tristeți provinciale” – 1981, „Ploaia” – 1984, „Secunda 1” – 1989, „Secunda 2” – 1992) apreciate de public.
În concerte cântă totodată și hiturile mai vechi (Andri Popa, Mugur de fluier, Mica Țiganiadă etc.), păstrând vie astfel legenda Phoenix în rândul noilor generații din România.

https://www.youtube.com/watch?v=X6evLAUbtg8

În primele zile ale lui ianuarie 1990, Nicu Covaci se reîntoarce cu trenul în România, reușind să apară în prima ediție de după Revoluție a emisiunii „Meridianele cântecului”, prezentată de Octavian Ursulescu la TVRL.
În 1991, casa de discuri „Electrecord” a scos un disc, intitulat „Remember Phoenix” (titlul de pe eticheta discului diferă: „Negru Vodă”), ce cuprindea mai multe piese ale formației de pe discurile din 1968, 1969, 1972 și 1973.
Pe data de 12 noiembrie 2007, Nicu Covaci, Florin Bordeianu, Josef Kappl, Manfred Neumann, Bogdan Bradu, Ionuț Contraș și Cristi Gram au fost decorați de către președintele Traian Băsescu cu Meritul cultural în grad de cavaler, în vreme ce Ovidiu Lipan Țăndărică, având deja această distincție, a fost înaintat la gradul de ofițer.

Nicu Covaci, într-un interviu, a mărturisit: Tot ce mi-am propus în viață am reușit! Dar ce preț am plătit…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica că pune la cale sabotarea ședinței de guvern, programată joi, la Timișoara  | VIDEO

Joi, într-una din sălile Prefecturii Timiș, va avea loc o premieră a administrației naționale. Ședința obișnuită de Guvern va avea loc pentru prima dată în...

Noul magazin Altex din zona AEM își va întâmpina joi primii clienți. Se anunță o deschidere cu surprize și oferte speciale

Noul magazin va fi deschis începând de joi, 25 aprilie. Este cel mai mare magazin Altex din Timișoara. Toți cei care treg pragul sunt...

Citește și :