Peste o sută de ghizi de turism din ţară, aşteptaţi la Timişoara pentru promovarea Capitalei Culturale VIDEO

831

Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în judeţul Timiş, a Consiliului Judeţean Timiş, împreună cu ghizi din Timişoara pregătesc tururi pentru cei peste o sută de ghizi de turism din ţară care vor veni la sfârşitul acestei săptămâni, la Timişoara, urmărind promovarea Capitalei Culturale a Culturii 2021, dar şi a Banatului turistic.

„Peste o sută de ghizi din cadrul Federaţiei Naţionale a Ghizilor de Turism din România sunt aşteptaţi în Timişoara şi Arad, unde vor avea ocazia să descopere, dincolo de obiectivele turistice şi ofertele de cazare, masă şi transport, tot ce are mai frumos această parte a României: multiculturalitate, avangardism, efervescenţă, toleranţă şi deschidere spre nou”, a declarat, directorul executiv al APDT Timiş, Delia Barbu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ea a subliniat că desemnarea Timişoarei drept Capitală Culturală Europeană 2021 a atras atenţia României asupra acestei regiuni şi a creat oportunitatea dezvoltării turismului în zonă, industria ospitalităţii jucând un rol important în acest sens.

Unul dintre ghizii de turism timişoreni, Ludovic Satmari, a explicat că sunt turişti care vor să facă un tur în oraş, unii aleg turul clasic în zona centrală a Timişoarei, cu toate poveştile, de la Carol Robert de Anjou până la Revoluţia din 1989, iar cei care stau mai mult, au parte de un traseu extins, în cartierele istorice, profitând şi de plimbările cu vaporetto pe Bega.

Principalele probleme cu care ghizii se confruntă în Timişoara rămân locurile de parcare, toaletele publice, la care se adaugă mai nou, zgomotul.

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Claudiu Sav Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.