Peste 20 de milioane de lei, nota de plată pentru SDM în primele luni ale anului

45

„112 mii de metri pătrați de străzi și 38 de mii de metri pătrați de trotuare au fost reparați în primele nouă luni din 2021. Reparațiile ne-au costat aproximativ 23,7 milioane de lei și am avut un cost per metru pătrat cu 10% mai scăzut decât în anul precedent.

Cu toate că am avut un cost mai scăzut, am intervenit în zone cu trotuare/străzi care s-au degradat puternic după mulți ani de abandon și trotuare care au stat sparte ani întregi (de exemplu, cel de vizavi de Prefectură). Sunt conștient că există multe astfel de zone pe care mi le aduceți la cunoștință. Am făcut treceri de pietoni supraînălțate în zonele cu școli pe care am intervenit (pe Loga, Eminescu, Aluniș) și vrem să facem acest lucru în continuare”, a transmis viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.

Pe parcurs, autoritățile au schimbat soluția tehnică pentru reabilitarea unor trotuare, iar edilul spune că s-a învățat din greșeli. „Am și învățat din greșeli. La trotuarul de la Spitalul Militar am folosit piatră cubică lângă clădire și m-am asigurat că vom folosi dale de piatră naturală. Au fost introduse, de asemenea, mai multe alveole largi, de 4 metri pătrați, pentru arbori ce vor fi curând plantați”, mai spune Lațcău.

Anul trecut, SDM a primit peste 40 de milioane de lei pentru lucrările de întreținere și reparații la străzi și trotuare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.