2.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 decembrie 2025

Peste 125.000 de pasageri înregistraţi pe aeroportul din Timişoara în luna septembrie 2016

Traficul de pasageri a crescut cu 42% pe luna septembrie 2016 faţă de luna septembrie a anului 2015, lună calendaristică care a înregistrat cel mai mare număr de pasageri de la începutul anului şi până în prezent, respectiv 125.872 pasageri îmbarcaţi/debarcaţi pe aeroportul din Timişoara.

Creşterea traficului de pasageri se datorează atât începerii operării curselor aeriene spre noi destinaţii, respectiv Londra-Stansted, Berlin, Dusseldorf-Weeze, cât şi fregvenţelor de operare mărite operate de compania aeriană RyanAir spre destinaţiile: Bucureşti, Milano-Bergamo, Bruxelles Charleroi, Frankfurt-Hahn.

Estimăm că la data de 31 decembrie 2016 pe aeroportul Timişoara se va înregistra un trafic anual de 1.150.000 pasageri, în creştere cu 24% faţă de numărul de pasageri îmbarcaţi/debarcaţi pe aeroportul din Timişoara în 2015.” a declarat directorul Aeroportului Timişoara, Daniel Idolu.

În ceea ce priveşte traficul de marfă, comparativ cu anul precedent, în primele nouă luni ale anului 2016 s-a înregistrat o creştere de 59%, respectiv 2.808 tone faţă de 1.765 tone în 2015, tendinţă pe care o estimăm să se păstreze până la sfârşitul anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Peste 800 de participanți la a X-a ediție a workshop-ului internațional Competențe Digitale 2025 al UPT, dedicat rezilienței digitale

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL) și Centrul Multimedia, în colaborare cu Alianța de Universități Europene E³UDRES², beneficiind...

Supraimpozitarea clădirilor degradate trebuie să fie corectă, nu arbitrară

Consilierul local Sîrbu Ilie Vasile a depus un set de amendamente la proiectele de hotărâre privind supraimpozitarea clădirilor neîngrijite/degradate din Municipiul Timișoara, amendamente care...

Citește și :